Sclavie in uniforma militara

Timp de aproape 150 de ani, armata a insemnat pentru multi tineri munca fortata in folosul statului (Bogdan Nicolai, Lica Manolache)

Mai bine de un veac, armata a insemnat in primul rand munca si mai putin instructie. De la Legea recrutarii lui Alexandru Ioan Cuza, din 5 decembrie 1864, cand serviciul militar devenea obligatoriu, si pana la 1 ianuarie 2007, cand armata va deveni profesionista, soldatii in termen s-au perindat de pe mosiile superiorilor pe marile santiere ale epocii de aur. Multi dintre ei nici n-au apucat sa vada cum arata o arma. De la Transfagarasan la cartierele civile sau in mina, de la Canal la Casa Poporului, ?educatia prin munca? din armata a dat nastere santierelor kaki populate de brigazile de ?diribau?. Preferati pentru disciplina si pentru ca ?erau o mana de lucru foarte ieftina?, dupa cum sustine Luminita Giurgiu, de la Serviciul Arhiva al MApN, 91.000 de soldati au muncit la Canal si aproape 7.000 la Casa Poporului.

?La Canal nu a existat un metru din cei 64,5 kilometri la care sa nu fi muncit armata. Pe vremea aia ne gandeam ca este o fapta de eroism fata de patrie, nu o incalcare a drepturilor omului?, povesteste colonelul (r) Ion Dragoman. Legati cu franghii si atarnati de malurile care se surpau peste noapte, militarii in termen munceau pana cadeau din picioare. Istoricul Nicolae Videnie, din cadrul Institutului Roman de Istorie Recenta, ne-a declarat: ?Cei din brigazile Departamentului de Lucrari in Economia Nationala, numiti si ?diribau?, au fost trimisi in anii ?80 sa faca munca necalificata de pe marile santiere?. Generalul inginer (r) Otto Breuer, comandantul brigazilor de la Canal, isi aminteste cu durere de sutele de ?evenimente deosebite? in urma carora militarii in termen ?fie erau raniti, fie isi pierdeau viata in accidente de munca?.

Musamalizate pe linie de partid, incidentele dureroase din timpul lucrarilor, ?care nu tineau cont de duminici, frig, ploaie sau vant?, isi aminteste colonelul (r) Dumitru Roman, au scris povestea trista a unor copii plecati in armata sa traga cu arma si au sfarsit sfartecati de buldozere ori ingropati sub maluri de pamant. Si asta doar pentru ca ?tovarasul sa ajunga sa taie panglica la termenul stabilit?, povesteste colonel (r) Ioan Stoica, fost genist pe santierul de la Casa Poporului.

Sclavie in uniforma Mai sunt 279 de zile pana la ultima incorporare. Astfel, de la 1 ianuarie 2007, povestea santierelor kaki, furnicare de copii carora abia le mijisera tuleiele, se va incheia definitiv, lasand locul unei armate profesioniste. In aceasta perioada, MApN va mai incorpora doar 5.000 de soldati fata de media de 6.500. In urma sutelor de mii de eroi anonimi trimisi sa cladeasca ?viitorul de aur? pe Transfagarasan, la Canalul Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului, in mina sau pe santierele civile vor ramane marturie oasele ingropate aiurea. Deturnata de la scopul ei, dupa cum sustine colonelul (r) Dumitru Roman, armata a insemnat timp de aproape un veac munca indobitocitoare. Colonelul (r) Ion Dragoman sustine ca ?soldatii in termen au murit cu sutele la Canal si Casa Poporului pentru ca erau bagati la cele mai grele munci?. Desi, in 1990, Departamentul de Lucrari in Economia Nationala, arma numita peiorativ ?diribau?, termen provenit de la firma germana de constructii ?Derubau? (Deutschland-Rumanien Bauern), era desfiintat, multi alti militari in termen au inteles prin armata munca in folosul gradatilor.

91.000 de suflete pentru Canal

In 1969, Nicolae Ceausescu relua proiectul la Canalul Dunare-Marea Neagra, abandonat in 1954 de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din 1976 si pana in 1986, 91.000 de militari in termen trecusera prin proba de foc a muncii la cei 64, 5 km de Canal. ?Au fost multe accidente. Imi amintesc ca un tanar militar a fost pur si simplu taiat in doua de cupa unui excavator care se defectase. S-a rupt un cablu de la utilaj si bratul cu lama s-a rotit lovind tot ce a prins in jur. Saracul copil nici nu a avut timp sa vada ce l-a lovit?, povesteste colonelul Dumitru Roman, fost ziarist la revista ?Apararea patriei? pe vremea aceea. Privita ca o ?scoala a vietii?, munca brigazilor de ?diribau? era infernala. ?Ma trezeam la 4 dimineata si ajungeam sa dorm dupa 12 noaptea?, povesteste colonel Ion Dragoman, ofiter instructor cu munca UTC la Canal. Armata se ocupa de lucrarile cele mai grele, acolo unde buldozerele sau macaralele nu puteau intra. General ing. (r) Otto Breuer, comandantul brigazilor de la Canal, sustine ca ?nu ar fi fost posibila incheierea lucrarilor fara participarea armatei?. ?Exista o portiune numita ?groapa lui Gurau?, dupa numele colonelului care comanda lucrarile. Acolo, munca a fost infernala, militarii avand misiunea de a sapa intr-un deal pentru a face loc Canalului?, isi aminteste Dumitru Roman. Majoritatea deceselor erau cauzate de depresiile pe care le aveau la intoarcerea din permisii, iar altii cedau din cauza ritmului de munca infernal si isi puneau capat zilelor.

Viata de ?diribau?

Colonelul (r) Ion Dragoman a declarat ca ?evenimentele deosebite de tipul accidentelor de munca erau strict secrete, iar pe an se ajungea la aproape o suta de cazuri?. ?In anii ?70-?80, toate unitatile din tara erau obligate sa trimita oameni la Canal?, spune Dumitru Roman. Nicolae Videnie isi aminteste de viata de ?diribau? a unui consatean de la Canal, in vara lui ?86, cand a fost trimis cu brigazile UTC. ?Stiam ca la Canal este si un consatean, militar in termen, arma lui fiind numita ?diribau?. Lucra in amonte de punctul nostru, iar conditiile de munca erau groaznice: zilnic, de dimineata pana seara, sub cerul liber, in bocanci sau cizme din cauciuc, cu haine militare si casti de santier trebuiau sa-si faca planul indiferent de vreme. Era ordin si nu se discuta?. Se stia in epoca faptul ca la ?diribau? nu ajungeau decat cei ?fara pile? ori ?cu probleme fata de regim?. Astfel, Nicolae Videnie avea sa-l descopere la Canal pe ?Paul Petrescu, nepotul Elenei Ceausescu, mutat in vara lui 1986 de la MAI-DSS-Comandamentul Trupelor de Securitate la MApN, ?diribau?, pentru ca tatal lui dezertase in RFG?.

De pe santier la Casa Poporului

Intre 1984 si 1989, 40.000 de muncitori au fost concentrati pentru a munci la Casa Poporului, palatul familiei prezidentiale care incepea sa se teama de eventuale razmerite. Aproape 7.000 de soldati in termen au venit din toata tara. Multi dintre acestia erau obositi de pe santierele civile. ?In partea de subteran a Casei Poporului s-a lucrat in orb. Muncitorii erau legati la ochi si pusi sa lucreze intr-o zona pe care nu stiau sa o repereze?, sustine Nicolae Videnie. Colonelul (r) Ion Stoica a ajuns pe santierul de la Casa Poporului in ?87 si si-a incetat activitatea odata cu ?desfiintarea unitatii de Lucrari din Armata?, in ?90. ?Aveam 5.000 de oameni de care trebuia sa am grija se fie mancati, cazati si apti de munca la ora 7 dimineata. In doi ani de munca nu am avut niciun mort. Accidente, in schimb, au existat. Oricum, trebuia sa fim atenti pentru ca aproape in fiecare sambata venea Ceausescu in inspectie si nu-i placeau incidentele?, povesteste Ion Stoica.

Sub ordin, la munca de jos

Artistul A MURIT! Familia a facut anuntul in urma cu putin timp! Ce tragedie!

• Comenteaza
• Nota comentarii
• Politica copyright