Astfel, potrivit presei de la Moscova, citate de Știrile Pro Tv, turiștii și oamenii de afaceri din 53 de țări vor putea vizita Stankt Petersburg doar cu ajutorul unei vize electronice simplificate! Măsura va intra în vigoare din această toamnă.

Vladimir Putin este cel care a promis străinilor acces pe baza unor vize electronice. O asemenea idee nu are la bază decât o singură dorință: liderul Rusiei vrea ca, până în 2021, să colecteze la bugetul țării 15,5 miliarde de dolari numai din turism! Până acum, turiștii străini s-au plâns de nenumărate ori că este extrem de dificil să obțină o viză de intrare în Rusia, aceasta fiind principala piedică în vizitarea uneia dintre cele mai frumoase țări de pe glob.

Pentru început, programul de vize electronice se va aplica, de la 1 octombrie, exclusiv pentru orașul Sankt Petersburg și regiunea Leningrad, unde se așteaptă un aflux de 12 milioane de turiști în fiecare an. Perioada de ședere trebuie să fie de opt zile, dar musai în intervalul de 30 de zile de validitate a vizei! Cine este interesat pentru o viză electronică de intrare în Rusia trebuie să aplice direct pe site-ul Ministerului Rus al Afacerilor Externe, cu cel puțin patru zile înainte de a ajunge la graniță. Pentru aceste vize nu se percep taxe.

Astfel, între cele 53 de țări vizate se numără Mexic, Singapore, Iran, China, Coreea de Nord, Bahrain, Qatar, India, Arabia Saudită, dar și toate țările membre UE, mai puțin Marea Britanie, care se pregătește să părăsească spațiul comunitar.

Pe viitor, începând cu 2021, Vladimir Putin vrea să ridice definitiv vizele tradiționale, urmând ca intrarea în țară să se facă doar viză electronică.

Te-ar putea interesa și: