Această schimbare, de două ori pe an, care tulbură ritmul vital, este în vigoare în Europa de aproape 50 de ani și a devenit foarte nepopulară.

Comisia Europeană a propus, așadar, cu doi ani în urmă, desființarea acestui sistem în primăvara lui 2021. Totuși, în weekendul acesta nu vom avea ultima schimbare de oră, scrie Le Figaro.

Sistemul schimbării orarului apare în Europa la jumătatea anilor 1970, odată cu primele cutremure înregistrate la OPEC, care fac să urce alarmant prețul petrolului.

În 1976, Franța este prima care adoptă ora de vară, pe ideea că o oră de lumină naturală în plus seara reprezintă o importantă economie de energie.

Ora și Războiul

Dar ora de vară nu era o noutate: ea fusese adoptată pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, tot din motive de economie a combustibilului.

De pildă, România a adoptat ora de vară pentru prima dată în 1917. După război, se renunță la sistem, care revine în 1932 din aceleați rațiuni economice, dar se renunță la el în 1943.

După trei decenii și jumătate, exemplul Franței este urmat pe rând și de alte țări, inclusiv România, în 1979, dar fiecare țară își alegea propriul moment pentru schimbarea orei.

Din 1980, statele membre UE decid să-și armonizeze progresiv orarul, pentru a facilita schimburile comerciale, transporturile și comunicațiile dintre ele.

Inutil și nociv

În 2001, o directivă stabilește ca toate țările să treacă la ora de iarnă, întotdeauna, în ultimul weekend din luna octombrie, iar trecerea la ora de vară să aibă loc în ultimul weekend din martie.

Însă mai multe state, ca Finlanda, Germania sau Spania, fac un lobby activ la Bruxelles pentru renunțarea la ora de vară. Ele susțin că sistemul este nociv pentru sănătate, constrângător și, până la urmă, prea puțin util din punct de vedere economic, adică exact scopul inițial al măsurii.

În februarie 2018, Parlamentul European decide să consulte cetățenii în această chestiune. Rezultatul este zdrobitor: din 4,6 milioane de internauți care au răspuns la sondajul online, 80% s-au pronunțat pentru renunțarea la sistem.

„Milioane de persoane au răspuns și sunt de părere că pe viitor ora de vară trebuie să se păstreze pe tot timpul anului, și vom face acest lucru rapid”, declara atunci președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Birocrația Europeană distruge orice intenție bună

Comisia propune, într-un proiect de directivă prezentat pe 12 septembrie 2018, eliminarea schimbării orei, lăsând statelor membre, până pe 1 ianuarie 2020, să aleagă o oră permanentă: cea de iarnă sau cea de vară.

Dar aici lucrurile se complică, așa cum se întâmplă întotdeauna când este vorba de birocrația europeană.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE