Am urmărit ieri cu interes conferința de presă a președintelui României Klaus Iohannis. Mă așteptam la eterna plicticoșenie monosilabică, marcată de câteva atitudini țâfnoase. Dar eram curios să văd cât de tare a fost marcat Klaus Iohannis de scăderea masivă în sondaje. Știam că obsesia echipei sale de comunicare este să nu semene cu Traian Băsescu, numai că realitatea politică îi cerea o atitudine mult mai activă. Dacă asta însemna să arate ca Traian Băsescu, atunci trebuia să o facă!
În mod evident a fost o surpriză plăcută! Am văzut, pe tot parcursul intevenției sale, un președinte al României care are un discurs coerent, logic, în contrast total cu intervențiile scrobite din interviurile aranjate. Am văzut un președinte care exprimă o poziție clară a României în problema invaziei refugiaților. Un subiect care începea să atârne greu în traista sa, pentru că așa cum ne-a obișnuit Palatul Cotroceni în ultimele nouă luni, mai curând faci un copil decât să afli ce are de gând Klaus Iohannis să spună în Consiliul European.
Ce m-a surprins? Dacă vreți a fost diferența dintre prima dezbatere televizată cu Victor Ponta, de la Realitatea lui Rareș Bogdan, la cea de-a doua, de la B1TV. Prima - dezlânată, a doua - ofensivă.
Am văzut un altfel de Klaus Iohannis, nu neapărat mai agresiv, dar în mod cert mult mai comunicativ. Spuneam la un moment dat că românii votează la alegerile prezidențiale un Conducător, nu un Arbitru. Pare că acest lucru l-au înțeles și cei din jurul lui Klaus Iohannis, care până acum l-au ținut ascuns în spatele SPP.
Am aflat că România, prin președintele Klaus Iohannis a avut o poziție clară în Consiliul European, a fost împotriva cotelor obligatorii de repartizare a refugiaților. Că România nu are de gând să primească mai mulți refugiați, decât își permite. Cu rigiditatea sa obișnuită, Klaus Iohannis a prezentat o cifră exactă – 1785 de refugiați. Nici mai mult nici mai puțini.
“(…)Au avut loc mai multe discuţii succesive în Consiliul European - prima în luna martie, care a fost un fel de discuţie de explorare, Comisia Europeană încercând să vadă care este punctul de vedere al fiecărui stat membru. Atunci am prezentat prima dată - şi cred că am fost foarte clar acolo - opinia României, opinia pe care mi-am însuşit-o, şi anume că este nevoie de solidaritate, dar este mai bine ca fiecare stat membru să stabilească singur câţi refugiaţi poate să primească. (…) S-a reluat discuţia în aprilie într-un Consiliu extraordinar convocat la solicitarea Italiei, discuţia a fost mai aprinsă de data aceasta, dar am optat exact la fel: România este pentru cote voluntare(…) În fine, în şedinţa Consiliului de la sfârşitul lui iunie, Comisia a prezentat un concept care, printre altele, a conţinut cotele obligatorii. Eu nu am fost de acord cu acelea, de data aceasta şi alte state membre au fost clar împotriva cotelor obligatorii şi, în final, s-a ajuns la concluzia că ele nu pot fi impuse la acel moment.”
Clar. Coerent. În spiritul a tot ceea ce a spus în ultimele săptămâni Traian Băsescu, un președinte cu mult mai multă experiență decât Klaus Iohannis. Mai vreți o dovadă că a împărtășit aceeași viziune cu fostul președinte al României?
“Faptul că România nu este membră Schengen de data aceasta a fost un avantaj pentru noi, fiindcă nimeni nu a putut să intre în România, pur şi simplu, printr-o filieră care nu a putut fi supravegheată”.
Parcă așa zicea și Băsescu.
Pe lângă tămâierea Codului Fiscal cu cadelnița prezidențială, moment numai bun să ne spună că responsabilitatea l-a făcut să-l întoarcă la Parlament, nu frica ca Victor Ponta să marcheze TVA de 19 la sută, am mai sesizat un lucru. Sfârșitul armistițiului cu Liviu Dragnea, liderul de facto al PSD. Nevoia lui Dragnea de consens, anunțată ca o viziune pacificatoare pentru următorii 50 de ani, a fost respinsă de președintele României, liderul de facto al PNL:
“În esenţă, este bine, chiar foarte bine să existe un dialog politic. Este foarte bine ca în anumite chestiuni sensibile să existe consens, discuţie, consens, cum am avut la Codul Fiscal, de exemplu, dar în ansamblu rolul partidelor politice nu este să lucreze consensual, ci fiecare să-şi prezinte viziunea, ideile, politicile publice”.
Cu alte cuvinte, Liviu Dragnea nu-și poate atinge cu mâna stângă urechea din dreapta, căci PNL nu vrea consens cu PSD. Adică ies la bătaie!
În final, aș mai adăuga un lucru: Iohannis, ține-o tot așa! România are nevoie de Președinte!