Dacă în perioada pre-electorală cei mai mulți o dădeau pe Viorică Dăncilă victimă sigură și-i acordau șanse minime ca să-i depășească pe Dan Barna, liderul USR și pe independentul Mircea Diaconu și să treacă în turul al doilea, în prezent lucrurile s-au schimbat. Dintr-o persoană nesigură, timorată de baronii PSD, autoare a unor gafe memorabile, se transformă într-un candidat din ce în ce mai redutabil.

Cu atât mai mult cu cât Dan Barna se confruntă cu grave probleme de imagine din cauza suspiciunilor de fraudă cu fonduri europene iar Mircea Diaconu a intrat într-un con de umbră după ce lui Victor Ponta nu i-a reușit strategia de a-l impune drept candidat comun al Pro România și PSD.

Candidatul Viorica Dăncilă devine din ce în ce mai prezent în spațiul public, având reacții rapide, dând replica ori atacându-și adversarii politici.

Un candidat din ce în ce mai activ

Profitând și de impasul în care se află negocierile pentru formarea viitorului Guvern, Dăncilă nu ratează nici un prilej de a puncta electoral. Ținta predilectă a tirurilor sale este favoritul Klaus Iohannis, pe care îl atacă din ce în ce mai des, pe teme dintre cele mai variate. Este o strategie menită să o ajute să dea încredere propriilor alegători și să-i recâștige, sporindu-și, astfel, șansele de a ajunge în turul al doilea.

Pe de altă parte, nici nu mai gafează atât de mult, precum o făcea în trecut, iar când o face are grijă să repare urgent ceea ce a greșit. Un exemplu în acest sens, este ieșirea sa cu privire la suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a lansat porumbelul la un post de televiziune, spunând că partidul pe care îl conduce, PSD, ia în calcul suspendarea președintelui pentru încălcarea normelor constituționale. A revenit rapid, în cadrul aceleași emisiuni, anunțând că suspendarea nu este, totuși, o soluție, având în vedere ar duce la adâncirea crizei politice cu care se confruntă țara.

Mitrea, eminența cenușie din spatele Vioricăi Dăncilă

Meritul pentru schimbarea la față a Vioricăi Dăncilă îi aparține, în principal, lui Miron Mitrea, fostul coordonator al campaniilor electorale ale PSD din anii 2000. Din postura de consultant, prezent, alături de ea, la toate evenimentele publice, Mitrea, o îndrumă pas cu pas și se asigură că adoptă atitudinea potrivită și spune ceea ce trebuie. N-o scapă din ochi pe Viorica Dăncilă și se consultă cu ea în permanență, fie la telefon, fie direct.

Așa cum a arătat Evenimentul Zilei, chiar dacă este o prezență discretă, ținându-se departe de membrii oficiali ai staff-ului, Miron Mitrea este la curent cu strategia politică pe care partidul a adoptat-o în aceste zile, premergătoare votului pe care urmează să-l dea Parlamentul pentru învestirea Guvernului.

Te-ar putea interesa și: