Schimbarea climei a generat alerta pe întreg globul. Problema ne afectează zilnic

Schimbarea climei a generat alerta pe întreg globul. Problema ne afectează zilnic

Lumea se află într-o continuă schimbare, nu neapărat pozitivă, iar unul dintre factorii care reprezintă un subiect aprins pe întreg mapamondul ține de climă și schimbarea drastică a acesteia.

Schimbarea din punct de vedere climatic care are loc la nivelul globului este din ce în ce mai evidentă, iar oficialii europeni atrag atenția, prin site-ul ac.europa.eu, că acestea sunt devastatoare pentru omenire.

Am observat toți fenomenele extreme din lume

Calotele glaciare se topesc, iar nivelul mărilor și oceanelor este în creștere. Practic, asemenea fenomene nu au avut loc de aproximativ 2000 de ani. În unele regiuni, fenomenele meteorologice extreme și precipitațiile sunt tot mai frecvente, în timp ce altele se confruntă cu valuri de căldură și secetă extreme.

Lucrurile nu se vor opri aici, anunță specialiștii. Se așteaptă o intensificare a acestor fenomene în următoarele decenii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Topirea gheții și creșterea nivelului mărilor, tot mai accentuată

Atunci când apa se încălzește, își mărește volumul. Încălzirea globală se află, de asemenea, la originea topirii calotelor glaciare și a ghețarilor.

Luate împreună, aceste schimbări duc la creșterea nivelului mărilor și oceanelor și, astfel, la inundarea și erodarea zonelor de coastă și a celor joase.

Cum s-a schimbat regimul precipitațiilor

Ploile torențiale și alte fenomene meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente. Ca urmare a acestei situații, se produc inundații și scade calitatea apei, iar resursele de apă devin tot mai precare în unele regiuni.

Cum e afectată Europa

Europa Centrală și de Sud se confruntă mai frecvent cu valuri de căldură, incendii forestiere și secetă.

Zona mediteraneeană devine tot mai aridă, ceea ce o face vulnerabilă în fața secetei și a incendiilor forestiere.

Nordul Europei devine considerabil mai umed și este posibil ca inundațiile pe perioada iernii să devină un fenomen obișnuit.

Zonele urbane, în care trăiesc în prezent 4 din 5 europeni, sunt afectate de valuri de căldură, inundații sau creșterea nivelului mărilor, și adesea nu dispun de mijloacele necesare pentru a se putea adapta schimbărilor climatice.

Consecințe pentru țările în curs de dezvoltare

Locuitorii multor țări în curs de dezvoltare sărace sunt printre cei mai afectați. Pe lângă faptul că viața lor depinde deseori într-o măsură foarte mare de mediul natural , ei au și cele mai puține resurse care le-ar putea permite să facă față schimbărilor climatice.

Riscuri pentru sănătatea umană

Schimbările climatice au deja un impact asupra sănătății:

A crescut numărul deceselor cauzate de căldură în unele regiuni și a scăzut numărul celor cauzate de frig în altele.

Asistăm deja la modificarea distribuției unor boli transmise prin apă sau vectori.

Costuri pentru societate și economie

Daunele cauzate bunurilor imobile și infrastructurii, dar și sănătății umane antrenează costuri ridicate pentru societate și economie.

În perioada 1980-2011, au fost afectate de inundații peste 5,5 milioane de persoane, iar pierderile economice directe rezultate au fost de peste 90 de miliarde de euro.

Sectoarele care depind mult de temperatură și precipitații, cum ar fi agricultura, silvicultura, energia și turismul, sunt în mod special afectate.

Flora și fauna sălbatică, afectate drastic

Schimbările climatice se produc atât de rapid încât supraviețuirea multor specii de plante și animale este amenințată.

Multe specii terestre, de apă dulce și marine au migrat deja. Unele specii de plante și animale riscă să dispară dacă temperaturile medii globale vor continua să crească necontrolat.