Un dascăl care predă Istorie este foarte supărat din cauza modificărilor ce vor intra în vigoare în anul școlar 2021-2022.
Florinel Agafiței, profesor de istorie și scriitor, din Focșani, a atras atenția asupra unei situații bizare ce va fi pusă în practică începând cu anul școlar viitor (2021-2022). Astfel, Istoria şi Geografia vor dispărea ca discipline de sine stătătoare și vor fi contopite sub denumirea de Studii Sociale.
Profesorul este foarte supărat și afirmă că ani de zile s-a încercat reducere orelor acestor două materii de bază, pentru ca acum să survină această schimbare profundă. Asta va însemna că un profesor va preda mai multe discipline, iar efectul va fi legat de reducerea inevitabilă a numărului de dascăli specializați ori în Istorie, ori în Geografie.
„Observi cum Istoria Românilor se topeşte”
„Ce te faci când, în plină bulversare socială, anumiţi oameni scot din disciplinele şcolare denumirea milenarei ştiinţe: Istoria? Şi o îngrămădesc lângă altele, numite, laolaltă, Ştiinţe Sociale?
Mai mult: ce te faci când observi cum alţii, mai puţini la număr, îşi păstrează acest drept, disciplina studiată de copiii lor numindu-se, să zicem, Istoria Minorităţilor şi Tradiţiilor acelei minorităţi? Observi cum Istoria Românilor se topeşte în larga aglomerare a Ştiinţelor Sociale şi te întrebi de ce... La fel te întrebi când vine vorba despre geografie, dar nu numai”, a afirmat profesorul Florinel Agafiței.
Dezechilibru de cunoștințe
El mai atrage atenția că se doreşte reducerea semnificativă a zestrei cunoaşterii individuale, prin „crearea omului nou”, axat pe anumite nişe precum informatica, domeniul bancar, sportul în dauna artelor, literaturii, istoriei, geografiei.
„A fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar.
În curând, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru, le vom pune în dezbatere publică", a afirmat Anisie, la Parlament”, declara Monica Anisie, ministrul Educației, în luna august.