Schimbare de „domiciliu” pentru fiul lui Sile Cămătaru. Ce au decis magistrații

Schimbare de „domiciliu” pentru fiul lui Sile Cămătaru. Ce au decis magistrații

Daniel Vasile Balint, fiul celebrului interlop Sile Cămătaru a fost plasat în arest la domiciliu, deși în momentul în care a fost reținut era considerat un individ extrem de periculos.

 

Magistrații au hotărât că acesta nu va mai sta, cel puțin pentru o perioadă, după gratii. Tânărul este acuzat de conducere a unui autovehicul fără permis și părăsirea locului accidentului.

„Rejudecând, înlocuiește măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul BALINT VASILE DANIEL, …, MAP nr. 100/UP din 18/12/2019, pe o durată de 30 de zile începând din data de 10/03/2020 până în data de 08/04/2020 inclusiv. Pe timpul cât se află în arest la domiciliu, inculpatul BALINT VASILE DANIEL are obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inculpatul are următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii Z. Y. și C. P.  Dispune punerea în libertate a inculpatului BALINT VASILE DANIEL, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 100/UP din 18/12/2019”, au decis magistrații, scrie cancan.ro.

În noiembrie 2019, deși avea permisul suspendat, fiul celebrului Sile Cămătaru s-a urcat la volanul unui autoturism și a accidentat, pe trecerea de pietoni, un bărbat. Imediat, tânărul a fugit de la locul faptei, dar a fost reținut de polițiști.