Schemă de vaccinare fără efecte secundare

În noul sistem de imunizare vor fi introduse vaccinuri care nu au efecte adverse precum febră sau stare generală proastă, cum au cele care se fac acum.

Din toamnă, imunizările făcute copiilor vor avea mai puţine efecte adverse, vor fi mai eficiente şi vor fi făcute în doză unică. Astfel, nu se vor mai întâlni situaţii în care mai mulţi copii vor primi vaccinul din acelaşi recipient, existând riscul ca produsul să expire dacă nu este folosit în scurt tip de la deschidere. Schimbările nu garantează, însă, că mai mulţi copii vor fi vaccinaţi.

Statisticile oficiale arată că 95% dintre copiii înregistraţi la medic sunt vaccinaţi. Asta în situaţia în care un procent de 10% din totalul copiilor din România nu se regăsesc pe lista niciunui medic de familie şi sunt greu de găsit în campaniile de vaccinare. Probleme sunt în special în comunităţ ile de romi, în zonele rurale şi în anumite comunităţi religioase. Vaccinurile cu virusuri moarte, mai bine tolerate De la 1 octombrie 2008, în locul mai multor înţepături, copiii sub un an vor primi un singur vaccin pentru mai multe boli: difterie, tetanos, tuse convulsivă şi poliomielită. „Vaccinul antipolio injectabil conţine virus mort, nu virus viu atenuat ca vaccinul antipolio oral, folosit acum. Astfel, se va reduce riscul apariţiei efectelor adverse, cum ar fi febra sau starea generală proastă. Dacă după antipolio oral copilul nu trebuie să mănânce nimic timp de două ore sau nu se putea face nicio injecţie intramuscular timp de o lună, după noul vaccin nu va fi aceeaşi situaţie“, explică doctorul Adriana Pistol, şeful Centrului de Control al Bolilor Transmisibile. Imunizările se pot face la orice medic de familie Performanţa noilor vaccinuri nu rezolvă însă lipsa de disponibilitate a părinţilor de a-şi vaccina copiii. „Nu am timp să trec pe la cabinet“ sau „Dacă eu nu mi-am făcut vaccinul ăsta, lui la ce o să-i folosească?“ sunt afirmaţiile părinţilor care amână sau chiar refuză vaccinarea copiilor lor. „În majoritatea cazurilor trebuie să-i convingem noi să vină la vaccinare“, spune doctorul de familie Remus Lupu. Mulţi copii rămân nevaccinaţi şi din cauza schimbării locului de muncă al părinţilor.

„La mine, 90% dintre copiii de pe liste sunt vaccinaţi. Există un segment pierdut prin faptul că se tot plimbă cu familia dintr-un oraş într-altul, pleacă frecvent din ţară. Chiar dacă se vaccinează, o fac prea târziu, şi schema de vaccinare este perturbată“, subliniază Daniela Ştefă nescu, medic de familie, care are pe listă preponderent copii.

Ce nu ştiu părinţii care se mută în alt oraş şi, drept urmare, pierd şi medicul de familie, este că vaccinurile gratuite de la stat se fac în orice cabinet. „Medicii de familie sunt obligaţi să primească orice copil, chiar dacă nu e pe listă“, susţine Florentina Furtunescu, director general al Autorităţii de Sănătate Publică. Mulţi părinţi refuză injecţiile gratuite O temere a părinţilor este şi calitatea vaccinurilor de la stat din momentul de faţă. De aceea, din ce în ce mai mulţi părinţi preferă să dea gratuitatea pe aproape 300 de lei, în schimbul unui vaccin sigur, luat din farmacii. Motivul: vaccinurile gratuite actuale produc reacţii adverse importante, cum ar fi febra, înroşirea zonei în care a fost înţepat copilul, şi se fac în varianta multidoz (un recipient conţine doze pentru mai mulţi copii).

„Mulţi părinţi nu acceptă să foloseşti un vaccin deja deschis, zic că le infectezi copilul“, spune doctorul Remus Lupu. O altă tendinţă remarcată de medici este că părinţi foarte educaţi refuză să-şi ducă micuţii la vaccinare, pe motiv că expunerea la bolile de care protejează această imunizare este mai bună decât vaccinarea.