Politizarea deconcentratelor a atras critici din partea europenilor.
Fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene (CE) în România, Jonathan Scheele, a reproşat ieri ţării noastre că „pare să facă paşi înapoi faţă de 2006”, intrând într-un „cerc vicios al numirilor politice”. El a calificat „demiterile în masă sau cu preavize de o durată absurdă” drept „situaţii greu de imaginat în alte ţări din UE” şi a sugerat că regresul ar putea fi evitat „dacă recrutarea s-ar face pe principii de competenţă, neutre politic”. PDL dă întâietate liderilor Comentariile actualului director al Direcţiei Reţelelor de Transport Transeuropene din CE nu încurcă însă partidele de la putere. PSD şi PDL vor să meargă şi mai departe cu politizarea săptămâna viitoare, când Ordonanţa 37 se va afla în parlament. Astfel, PDL caută să le facă loc inclusiv celor cu funcţii în filialele locale, care nu au prins alte scaune de demnitar. Cum ordonanţa a păstrat interdicţia de a ocupa funcţii în partide pentru directorii din teritoriu, modificarea va fi făcută în parlament.
„Atât timp cât ei nu mai sunt funcţionari publici această interdicţie nu îşi mai găseşte menirea, va trebui înlăturată”, spune vicepreşedintele PDL Ioan Oltean. Ideea este susţinută şi de liderul deputaţilor PDL Mircea Toader. Pe agenda PDL se mai află includerea inspectoratelor şcolare judeţene în anexa ordonanţei şi clarificarea faptului că directorii de şcoli nu vor fi afectaţi. PSD vrea să-i protejeze pe oamenii lui Năstase
PSD-ştii au şi ei câteva amendamente în lucru, intenţionând să introducă drept condiţie la prelungirea mandatului o experienţă de 5 ani în funcţie, informează NewsIn. Modificarea pe care o propune deputatul Eugen Nicolicea ar favoriza foştii directori din timpul guvernării Năstase, care nu şi-ar risca astfel scaunele.
În intenţiile PSD se află şi completarea listei de instituţii vizate cu deconcentratele subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Transporturilor.