Scene șocante la Sibiu. Un bărbat a fost la un pas de a fi linşat de zeci de oameni. Motivul este infiorător

Scene șocante la Sibiu. Un bărbat a fost la un pas de a fi linşat de zeci de oameni. Motivul este infiorător

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reţinut, joi, la Sibiu, un bărbat care a încercat să abuzeze de o fetiță de șapte ani.

Incidentul s-a produs pe Strada Lungă din municipiul Sibiu, pe data de 29 iulie, în jurul orei 11.30.

Mai mulţi trecători s-au sesizat când au văzut că un bărbat de 67 de ani încearcă să agreseze fetiţa şi au apelat imediat la poliţişti.

Martorii grozăviei au spus că bărbatul a mângâiat-o pe cap și pe față, apoi a încercat să o convingă să plece împreună. Fetița a refuzat și din acest moment au intervenit trecătorii și au chemat poliția.

Ne puteți urmări și pe Google News

După sosirea poliţiştilor, spriritele s-au încins aşa de tare încât conflictul dintre martori şi presupusul pedofil s-a transformat într-o veritabilă bătaie.

Potrivit Poliției Sibiu, a fost reținut „…un sibian în vârstă de 67 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și lovire sau alte violențe”.

„În fapt, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 11.30, în timp ce se deplasa pe strada Lungă din municipiul Sibiu, bărbatul ar fi avut un comportament neobișnuit față de o minoră în vârstă de 7 ani, mângâind-o în zona capului și a feței, apoi ar fi încercat să o determine pe aceasta să plece cu el, moment în care, auzind refuzul minorei și amenințările bărbatului, mai multe persoane au intervenit, conflictul degenerând în agresiuni fizice între bărbatul în cauză și martori”, mai precizează Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Polițiștii sibieni au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și lovire sau alte violențe.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.