După ce în acest municipiu s-a trecut la scenariul roșu, deoarece s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, magazinele alimentare au fost luate cu asalt.

Oamenii, de frica lipsei alimentelor din magazine au început să-și facă provizii.

O imagine a devenit virală pe Internet arătând zeci de persoane care se îmbulzesc într-un hypermarket.

Oamenii poartă măști, dar nu respectă niciun fel de distanță socială, fiind toți aproape lipiți unii de alții.

Pe podeaua unității se văd și marcajele care cer respectarea distanței de minim 2 metri, ignorate însă de toți cei prezenți.

Scenariul roșu în județul Cluj

Odată cu creșterea alarmantă a cazurilor de COVID-19, autoritățile au decis impunerea unei noi serii de restricții începând cu data de astăzi, 22 octombrie. Trecerea la scenariul roșu a fost adoptată după ce rata de îmbolnăvire a depășit pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori. Vizate sunt municipiul Cluj-Napoca, comunele Florești și Tritenii de Jos.

În aceste localități, purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile deschise, inclusiv pe stradă. De asemenea, toate unitățile de învățământ preuniversitar (grădnițe, școli, licee) trec și ele în scenariul roșu, predarea având loc exclusiv online.

Seria de restricții specifică scenariului roșu este valabilă, în acest moment, pentru 14 zile, cu posibilitate de prelungire dacă numărul de îmbolnăviri nu va înregistra o scădere substanțială.

Măsurile impuse prevăd:

  • instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
  • interzicerea organizării și desfășurării activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  • interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci;
  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități. De asemenea, pentru acești operatorii economici se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase), potrivit stirileprotv.ro