Evenimentul Zilei > Actualitate > Scene din filme în Parlament. Diana Șoșoacă a lovit un parlamentar de la USR-PLUS
Scene din filme în Parlament. Diana Șoșoacă a lovit un parlamentar de la USR-PLUS

Scene din filme în Parlament. Diana Șoșoacă a lovit un parlamentar de la USR-PLUS

Scene din filme în Parlament. Diana Șoșoacă a făcut circ în timpul moțiunii de cenzură. Senatoarea a lovit un parlamentar de la USR-PLUS. Este vorba despre chestorul Senatului, Sergiu Vlad.

Acesta o acuză că l-ar fi agresat fizic marți, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură. Se pare că Diana Șoșoacă l-ar fi luat de față în momentul în care acesta i-a luat sacul cu care a venit în Parlament.

„Am luat sacul din fața domnului prim-ministru și l-am scos din sala de plen. A venit duuă mine și mi-a zis să-i dau sacul, iar eu i-am spus să și-l ia. M-a prins de față și mi-a zis: ”în ce calitate mi-ai luat tu sacul?”. Eu sunt senator și sunt chestor al Senatului. I-am spus că la cât de agresivă este, nu mă mir că este la al treilea divorț. Este destul de violentă, verbal și fizic”, spune chestorul Senatului, Sergiu Vlad (USR PLUS).

Vrea să-i facă plângere penală

Nu este prima dată când acesta este agresat de senatoare. În trecut, liderul a fost jignit de aceasta.

„De data a fost agresivă și fizic. Mă gândesc la plângere chiar și penală. Nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Nu poți să fii agresiv fizic doar pentru că ești femeie”, conchide Vlad.

Șoșoacă a făcut circ la moțiune

Senatoarea a adus un sac, care se utilizează la morgă, și i l-a pus în față premierului Cîțu.

„Am auzit aici de o dictatură care va dura cel puțin 10 ani”, a spus Diana Șoșoacă.

„Ai uitat neică de senator Șoșoacă și o să-ti trag o revoluție de o să mă pomenești. Trecând de la umor, ideea este că această guvernare este inimaginabil de distrugătoare pentru poporul român. Mă uitam cum bolnavii cronici nu au dreptul nici acum să intre în spitale să se trateze. Mă uitam la vaccinare, eu știam că vaccinare trebuie să aibă motive medicale nu mici, nu muștar, nu trotinete.

Când domnule Cîțu vă uitați în urmă, pe mâinile dumneavoastră și al întregului guvern stă sânge”, a mai spus senatoarea.

„Sunteți niște criminali!”, a strigat Diana Șoșoacă, de la tribuna Parlamentului, acuzând guvernanții că sunt mânjiți cu sângele persoanelor moarte în timpul pandemiei COVID-19.

„Așa arată un sac în care morții au fost băgați goi și îngropați. Au fost privați de la tratamentul bolilor lor, au fost legați de pat și sedați”

„Așa arată un sac în care morții au fost băgați goi și îngropați. Au fost privați de la tratamentul bolilor lor, au fost legați de pat și sedați. Acest Guvern are mâinile pătate de sânge. Nu le-a plăcut sacul. Acel sac arată, de fapt, locul unde doresc să bage poporul român. Se distruge tot, se vinde tot, se închide tot”, a mai spus Diana Șoșoacă, în timp ce desfăcuse un sac folosit la morgă.

„Această guvernare este inimaginabil de distrugătoare pentru poporul român. 26.000 de oameni au murit, vezi doamne, de COVID, ca să aflăm, de la Ministerul Sănătății, că doar 217 au murit de COVID”, a mai tunat senatoarea, care a încercat din răsputeri să atragă atenția în timpul Moțiunii de Cenzură.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.