UPDATE. Scene de violență extremă în Capitală! Reglare de conturi interlopă

UPDATE. Scene de violență extremă în Capitală! Reglare de conturi interlopă

Doi tineri, despre care martorii spun că ar fi căutat mașini cu geamul deschis, au agresat cu bestialitate un pasager aflat pe locul din dreapta al unei mașini

UPDATE - Scenele de violență din trafic care au răspândit spaima în Capitală au fost, de fapt, o reglare de conturi interlopă. Se pare că cei din mașină au cumpărat droguri de la agresori, dar nu le-au și plătit. În plus, cele două femei de pe bancheta din spate se pare că ar fi fost bărbați cu părul lung.

Scene de o violență șocantă, surprinse în trafic, în București. Doi tineri, despre care martorii spun că ar fi căutat mașini cu geamul deschis, au fost filmați în timp ce lovesc cu bestialitate un pasager aflat pe locul din față al unui autoturism oprit la semafor. Nu s-au oprit aici, ci au intrat în mașina respectivă, în care erau cel puțin două fete și au continuat să le lovească. Este posibil să se fi aflat sub influența drogurilor, a sugerat, liderul unui sindicat al polițiștilor.

Mai târziu agresiunea a continuat, în mașină. Nimeni nu a intervenit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Imaginile au ajuns acum la polițiști, care anunță că au început cercetările în acest caz.

Cei doi atacatori au fost observați având un comportament suspect și în alte zone din Capitală.

Imaginile au fost filmate în jurul orei 18:00, în zona Spitalului Sfânta Maria. Doi indivizi coboară de pe trotuar și merg printre mașinile care staționau la semafor. Se opresc în dreptul unui autoturism, apoi, fără ezitare, merg la cel din fața lui, iar unul dintre indivizi începe să dea cu pumnul, fără milă, în persoana aflată în dreapta. Iar ce e mai îngrozitor abia urmează - deschid portiera din spate și intră în mașină.

Șoferul a cărui cameră de bord a filmat întreaga scenă a venit cu mai multe detalii.

„În dreapta și în spate sigur erau două fete. Eu i-am observat de la intersecția anterioară, ei se plimbau de la o parte spre alta și urmăreau mașinile cu geamuri deschise și persoanele vulnerabile. La un moment dat, tipul care lovește are telefonul în mână, nu știu dacă era al lui sau din mașina respectivă”, spune martorul.

O altă filmare, realizată după ce indivizii au urcat în autoturism, arată că aceștia continuă să lovească oamenii aflați înăuntru.

„Am reținut exact hanoracul grena și gluga, ei erau cei din filmarea de la știri. Eu mergeam, ei veneau din spate și alergau foarte repede. Veneau spre Șoseaua Alexandria dinspre Herăstrău, către Docenților. Pe trotuar, printre mașini, păreau că fug după cineva ori fugeau de ceva”, spune un martor.

Imaginile au fost comentate, de Cosmin Andreica, președintele sindicatului polițiștilor Europol și de psihologul Mirela Zivari.

„Având în vedere tupeul pe care îl manifestă în plină zi, vorbim de un bulevard foarte aglomerat, de zeci de mașini în așteptare la culoarea roșie a semaforului. Am dubii cu privire la starea psihofizică”, spune Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiştilor Europol.

„Nu cred că a fost aleasă la întâmplare, pentru că anterior atacului, ei verificaseră mașina din spate. În trafic, este o metodă foarte cunoscută. Ai o geantă pe scaunul din dreapta. Ți se sparge geamul, ți se ia. De multe ori, fiind în mașină, în habitatul lui, ai o temere în a te da jos. Ceea ce ar trebui să facem de fiecare dată ar fi să sunăm la 112”, spune Mirela Zivari, psiholog.

„Spiritul civic lasă mult de dorit. Oricât am da în instituțiile Poliției Române, niciodată nu vom avea un polițist pentru o persoană vulnerabilă. Este inacceptabil. Vorbim de București, unde erau 50 de mașini in trafic”, spune Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiştilor Europol.