Evenimentul Zilei > Actualitate > Scene de sex și nuditate excesivă la TVR 2!
Scene de sex și nuditate excesivă la TVR 2!

Scene de sex și nuditate excesivă la TVR 2!

Postul național a încălcat legea, iar Stelian Tănase a pasat răspunderea către Irina Radu. CNA a anunțat sancționarea postului după difuzarea, la ora 22.40, a imaginilor necenzurate!

În plin scandal al demiterii lui Stelian Tănase de la conducerea TVR, postul național de televiziune pare a fi „sat fără câini” în această perioadă. TVR 2 a făcut recent o gafă monumentală, difuzând duminica trecută un film cu scene de sex și nuditate excesivă. Este vorba de pelicula „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, regizat de Lucian Pintilie, în care, la minutul 30, actorii Dorina Chiriac și Șerban Pavlu apar dezbrăcați complet după o scenă de sex. Momentul extrem de deocheat s-a consumat în jurul orei 22.40, iar imaginile nu au fost deloc cenzuarate, fiind lăsate „să curgă” în toată splendoarea lor. Mai mult, dialogul dintre cele două personaje despre iritațiile care pot apărea în timpul unui act sexual este halucinant. „Nu te mai cheli așa! Uite și tu ce față are!”, îi spune „Eugen”, personajul jucat de Pavlu, soției sale, care stă în pat, cu picioarele… desfăcute „în poziție ginecologică”! Apoi, dialogul obscen continuă tot pe teme sexuale, de această dată despre pericolul poziției „pe la spate” în timpul sarcinii.


FOTO: Aceste scene au fost difuzate la TVR 2, duminica trecută, la ora 22.40



Stelian Tănase: „N-am văzut filmul”

Contactat de noi, directorul general al TVR, Stelian Tănase, ne-a sugerat să vorbim cu Irina Radu, directorul de programe al postului public. „Nu știu despre ce scene este vorba. N-am văzut filmul, dar nu cred că trebuie să ofer eu explicații”, ne-a declarat Tănase.

„Nu este prima dată când televiziunea publică are astfel de derapaje. Faptul că au difuzat aceste scene înainte de ora 23.00 reprezintă o încălcare a reglementărilor privind protecția minorilor. Eu, personal, voi propune o amendă de 20.000 de lei. Sancțiunea ar trebui să fie mai mare în cazul televiziunii publice, pentru că acest post are o responsabilitate mult mai mare decât televiziunile private”, ne-a explicat Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audioviziualului.

CNA, măsuri după informarea EVZ

„În temeiul Legii audiovizualului nr. 504 din 2002, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu art. 89 lit. a, formulez prezenta autosesizare referitoare la postul de televiziune TVR2. Informațiile cu privire la programul difuzat de postul public de televiziune au fost furnizate de cotidianul Evenimentul zilei. În fapt, în data de 10 mai 2015, la ora 22.40, au fost difuzate imagini cu caracter pornografic, parte a filmului «Niki Ardelean, colonel în rezervă»”, se arată în autosesizarea CNA, ca urmare a solicitării EVZ.

Irina Radu spune că postul nu a greșit cu nimic, pentru că „filmul a fost difuzat după ora 22.00 cu semn de audiență 15, conform normelor în vigoare”. CNA o contrazice: „Doamna Radu nu cunoaște legea. Orice program cu «15» se difuzează între orele 23.00 și 6.00”, mai spune Valentin Jucan.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: