Scene de groază în Kabul. Mamele nasc în avioane. O sumedenie de copii au fost despărțiți de părinți. VIDEO

Scene de groază în Kabul. Mamele nasc în avioane. O sumedenie de copii au fost despărțiți de părinți. VIDEO

Situația alarmantă în Afganistan. Mai mulți copii s-au rătăcit, fără părinți, în mijlocul haosului de pe aeroportul din Kabul. Majoritatea nu au reușit să mai intre în legătură cu adulții. Alți minori au rămas blocați printre sârma ghimpată care securizează zona. 

O familie din capitala Afganistanului a preluat în îngrijire un minor pe care l-a găsit zăcând în sârma ghimpată a zonei securizate, transmite presa internațională. În ciuda eforturilor de a-i găsi părinții, nu s-a reușit identificarea acestora. Și nu este un caz singular. O puzderie de copii s-au pierdut în mijlocul aglomerației și al haosului din Kabul, potrivit BBC.

Mărturia unui copil de 6 ani, care și-a pierdut părinții în Kabul

Un minor în vârstă de șase ani a relatat presei internaționale că a ajuns în capitala Afganistanului alături de părinții săi. Aceștia încercau să fugă din teritoriu, însă, în mijlocul mulțimii disperate, copilul nu a mai reușit să-și urmărească părinții.

Nimeni nu i-a mai văzut, nici el și nici adulții care au intervenit să-l ajute să-și identifice părinții. Situația a ajuns atât de alarmantă încât jurnaliștii au început să redacteze știri despre cazurile minorilor pierduți, în speranța că adulții vor reuși să ia contact din nou cu ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femeile nasc pe avioane, în timp ce evadează din Afganistan

Situația pe aeroport e, de asemenea, tensionată. Multe mame care așteaptă să nască se numără printre persoanele care vor să evacueze cât mai repede cu putință teritoriul. Scenele postate de jurnaliștii străini sunt haotice. Mii de oameni încearcă să fugă din Afganistan după ce talibanii au preluat puterea.

O femeie afgană a născut într-un avion american de evacuare cu destinaţia Germania, în timp ce, la Kabul, în afara aeroportului, au fost înregistrate şapte decese în busculadele create. US Air Mobility Command a anunţat pe Twitter că femeia care călătorea cu familia sa din Orientul Mijlociu la baza aeriană Ramstein din Germania a intrat în travaliu.

Femeia a suferit mai multe complicații. Pentru a ajuta la stabilizarea mamei, comandantul aeronavei a decis să scadă altitudinea de zbor pentru a crește presiunea aerului din avion. La aterizare, medicii militari americani au urcat în avion şi au ajutat la naşterea copilului. Mama şi nou-născutul au fost transportați la o unitate medicală din apropiere.