Documentele semnate de Florin Cîțu, în calitate de premier, sunt nule pentru că acesta ocupă funcția abuziv, în contextul condamnării de acum 20 de ani din Statele Unite.
Este opinia senatoarei Diana Șoșoacă, care emite propria teorie cu privire la situația premierului după ce s-a aflat că a suferit o condamnare în Statele Unite, în urmă cu 20 de ani. Potrivit spuselor Dianei Șoșoacă, Florin Cîțu ar fi fost recrutat de serviciile secrete, după liceu, iar acum acestea l-au abandonat.
Toate actele semnate de domnul prim ministru sunt lovite de nulitate, el nu putea să aibă această funcție. Am înțeles că mai există cel puțin un dosar. Vom avea foarte multe surprize pentru că e clar că serviciile au întors armele împotriva lui și probabil împotriva președintelui Iohannis pe care probabil îl vor suspendat, suspendare pe care eu o susțin încă de anul trecut când nu eram în politică”, a declarat Diana Şoşoacă la Realitatea Plus.
În opinia sa, scandalul condamnării din urmă cu 20 de ani îl vizează inclusiv pe Klaus Iohannis care ar urma să fie suspendat din funcție.
„În general astfel de personaje (Florin Cîțu – n. red.) care nu trec nici examenele normale de liceu, în general sunt racolate de servicii și sunt trimise să-și facă un CV cât mai abundent că să fie pregătite în politică, astfel de personaje sunt cele mai manipulabile și santajabile”, a afirmat Diana Șoșoacă, conform Realitatea PLUS.
Diana Șoșoacă nu acceptă politicieni condamnați penal
Diana Șoșoacă susține că nu poate accepta ca un politician să nu-și declare condamnările din trecut, la ocuparea unei funcții publice. Aceasta cu atât mai mult cu cât legea menționează că un candidat la funcția de prim-ministru nu poate ocupa funcția dacă a suferit o condamnare.
„În SUA nu se face diferența dintre consum de droguri și alcool la această acuzație. Ceea ce nu pot să accept este că un politician să nu declare că a avut o condamnare, mai ales că încalcă legea care spune că miniștrii nu pot avea condamnări penale, în această lege nu se menționează doar condamnări în România ci oriunde. În acest moment el periclitează siguranță națională pentru că actele semnate de cineva care nu poate avea această funcție sunt lovite de nulitate absolute”, a mai spus fosta senatoare AUR.
Florin Cîțu condamnat în urmă cu 20 de ani
Florin Cîțu a fost condamnat la două zile de închisoare, în urmă cu 20 de ani, în Statele Unite, și a plătit o amendă de 1.000 de dolari, pentru conducere sub influența alcoolului. S-a petrecut pe vremea când Florin Cîțu urma studiile doctorale la o universitate americană. Informațiile despre trecutul său au apărut în contextul candidaturii sale la președinția PNL, iar premierul le-a confirmat.
„Acum 20 de ani (a avut loc evenimentul – n. red.), a fost vorba de DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, afirma Florin Cîţu, imediat după apariția informațiilor în spațiul public.