Scenariu incendiar: Alegerile prezidențiale ar trebui amânate, a fost o fraudă generalizată

Scenariu incendiar: Alegerile prezidențiale ar trebui amânate, a fost o fraudă generalizată

Exclusiv EvZ. Semnăturile de susținere pentru candidații la președinție deschid un scandal de proporții, dar și o premieră în politica românească.

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că toate listele ar trebui verificate de procurori și dacă există o semnătură falsă sau zeci de mii, infracțiunea este aceeași: uz de fals. Dacă s-ar proceda la verificarea acestor semnături, alegerile prezidențiale ar trebui amânate pentru că este imposibil ca procedura să dureze puțin.

Listele de susținători pentru candidați au ajuns la procurori. O parte dintre ele. BEC i-a reclamat la Parchet pe cei care au depus liste cu semnături false. La rândul lor, aceștia au făcut plângeri la Parchet împotriva BEC. În mod ciudat, în campania de strângere de semnături, unii candidați nu au avut corturi sau erau mereu părăsite. Este greu de crezut că s-au angrenat autoritățile locale și prietenii să strângă semnături în clandestinitate

Toți prezidențiabilii au recurs la fals

Augustin Zegrean, într-o declarație în EXCLUSIVITATE pentru Evenimentul zilei, spune că toate listele ar trebui verificate, deoarece toți au semnături false, și chiar și dacă e una singură, este infracțiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am vrut să trag un semnal de alarmă. Este inadmisibil ca aceste persoane să vrea să devină președinți de țară, cea mai înaltă funcție în stat, să vină cu falsuri. Ce semnal dau ei pentru societate? Alegeți-mă pe mine, că fur?”, a spus fostul judecător.

Zegrean crede că, în mod normal, în momentul în care a constatat că există semnături false, BEC trebuia să sesizeze Parchetul. „Le-au dat la o parte pe cele false și dacă rămâneau câte se cer, 200. 000 de mii, a fost considerat că este în regulă. Nu e deloc așa, este uz de fals, este infracțiune, înseamnă că facem alegeri cu falsuri”, a explicat Zegrean. Judecătorul consideră că munca procurorilor ar fi una de Sisif, dar s-ar da un semnal că vrem să intrăm în normalitate.

Zegrean spune că au mai fost situații similare, dar niciodată de asemenea amploare. El spune că la toți candidații au fost semnături false. În plus, Zegrean mai spune că, potrivit legii, contravaloarea bannerelor și altor materiale de campanie electorală folosite în această perioadă nu ar trebui decontate deoarece nu suntem încă în campanie electorală.

Liste cu cântec

Politologul Ionuț Apahideanu împreună cu Dan Șelaru au demonstrat, cu cifre, frauda de la europarlamentare și au fost audiați de Comisia parlamentară care investighează asta. Apahideanu a studiat și situația semnăturilor și a considerat că este „O mascaradă penibilă”. „Am recalculat pe baza datelor actualizate pe site-ul BEC:

- 16+1 dosare de candidatură (Cataramă, Dăncilă, Paleologu, Iohannis, Diaconu, Kelemen, Cozma, Barna, Minea, Bruynseels, Ivan, Stanoevici, Banu, Popescu, Cumpănașu, Păunescu, plus Crăciun), conținând, declarativ, - 7.693.885 semnături de susținere, adică echivalentul a 42,1% din totalul cetățenilor înscriși pe listele electorale. Eliminând chiar din calcul toate semnăturile constatate de BEC ca fiind marcate de diverse nereguli (varii omisiuni, fotocopii, similitudini considerate evidente) și prezumând, mai degrabă de dragul exercițiului, că 5% din populația semnatară ar fi semnat pentru câte doi candidați, tot ar însemna că: - 36.4% din cetățenii înscriși pe listele electorale ar fi semnat pentru (cel puțin) un candidat. Adică mai mult decât fiecare al treilea”, susține politologul.

În mod ciudat, nu se știe de unde au reușit să strângă candidații atâtea semnături în condițiile în care de unii nu a auzit nimeni, iar la corturile celor care și le-au amplsat nu era nimeni niciodată. „Au folosit liste de la alte alegeri, le-au falsificat grosolan, asta este revoltător”, a afirmat Augustin Zegrean. El a explicat și cum este cu cerința ca semnăturile să fie în original: „Acum sunt copiatoare performante, toate par originale”.

Admiși cu falsuri

Biroul Electoral Central a validat următorii candidați: Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Ioana Bruynseels, Cătălin Ivan, Viorel Cataramă, Alexandru Cumpănașu, John Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu şi Ninel Peia. BEC a respins trei candidaturi pe motiv că au prezentat liste cu semnături false. Este vorba despre Maria Minea, Bobby Păunescu și Miron Cozma. Însă, nu este exclus ca, pe modelul deja exersat, CCR să le dea și lor drept să candideze.

Ionuț Apahideanu spune că în cazul unor candidați, eliminarea semnăturilor false face ca numărul să fie mai mic decât cel impus de lege. Cu toate acestea, candidaturile au fost validate. „Sunt cinci candidați (Cataramă, Popescu, Peia, Cumpănașu și Ivan) în cazul cărora, după eliminarea din calcul a semnăturilor considerate de către BEC a fi în neregulă, numărul coboară sub pragul de 200.000. BEC, invocând decizia CCR în cazul Cataramă, le-a validat totuși candidaturile. S-a lăsat cu niscaiva sesizări penale dar, din ceea ce înțeleg, acele sesizări oricum nu-i vizează pe candidați, ci mai degrabă pe cei care au strâns semnăturile, semnând pe propria răspundere”, a afirmat politologul.

A găsit soluția

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, propune reducerea numărului de semnături necesare, spune că zece la sută din cât prevede acum legea ar fi suficient. Adică, 20. 000 în cazul prezidențialelor.

„Trebuie găsite soluţii ca în alte state, cu altă experienţă democratică decât noi, şi să nu mai punem un candidat în ipostaza în care se trezeşte că a luat de bună credinţă ce i-au prezentat nişte oameni care-l ajută, care l-au susţinut să strângă aceste semnături, şi uitaţi-vă, ajunge să constate pe propria piele că ce a prezentat reprezintă un posibil fals şi o posibilă infracţiune”, a spus președintele AEP.

Salariul soției lui Dan Barna este secret

Candidatul Alianței USR PLUS, Dan Barna, nu și-a trecut în declarația de avere depusă la BEC salariul soției lui. Ea are același loc de muncă, OMV-Petrom, ca soțul liderei PSD Viorica Dăncilă. Prezidențiabila PSD a trecut salariul soțului: 325.949 lei. O recomandare a Agenției Naționale de Integritate arată că „salariul soțului/soției pot fi anonimizate, dacă există clauze privind asigurarea confidenţialităţii veniturilor”, însă acestea trebuie dovedite.