Social-democraţii se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să accepte un prim-ministru PSD doar dacă majoritatea parlamentară îşi ia un angajament politic
Surse de la vârful PSD au relatat pentru „Evenimentului zilei” că partidul ia în calcul ca preşedintele Klaus Iohannis să forţeze, la iarnă, parafarea unui „pact de coabitare” cu PSD care să prevadă, de exemplu, sprijinirea „Proiectului de ţară” elaborat la Palatul Cotroceni, reforma în administraţie şi întărirea cadrului legal şi a instituţiilor care luptă împotriva corupţiei.
În lipsa unui asemenea acord, care să fie asumat de toate partidele care îl sprijină pe premierul PSD, Klaus Iohannis nu ar propune Parlamentului un prim-ministru de stânga. PSD ar putea să-i propună premieri, printre alţii, pe preşedintele partidului, Liviu Dragnea, sau pe vicepremierul Vasile Dîncu, spun surse din partid.
Filmul de la iarnă
Planul „A” în Kiseleff prevede că PSD şi ALDE obţin majoritatea în viitorul Parlament, se duc la Palatul Cotroceni cu o propunere comună de prim-ministru (un nume provenit din PSD), iar preşedintele Klaus Iohannis va accepta premierul PSD. În coaliţie ar urma să intre şi UDMR pentru o majoritate confortabilă de peste 60%. Social-democraţii recunosc însă că scenariul este puţin probabil şi că mai realistă este ipoteza „B”, în care atât PSD, cât şi Klaus Iohannis vor negocia dur.
Planul „B” în PSD
Surse de la vârful PSD au relatat EVZ că, din analizele lor, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, Klaus Iohannis o să propună mai întâi un premier susţinut de PNL şi-l va trimite pe acesta să-şi caute aliaţi în Parlament. Acesta va încerca să atragă la guvernare orice partid, singura formaţiune cu care nu va negocia urmând să fie PSD.
Potrivit scenariului, ALDE nu o să trădeze PSD şi prima variantă de premier va fi respinsă în Parlament. PSD va merge apoi la Palatul Cotroceni fie cu acelaşi nume de premier, fie cu altă propunere şi nu este exclusă apariţia unui pact de coabitare. Dacă Iohannis va refuza iar propunerea PSD, se poate ajunge la dizolvarea Parlamentului şi noi alegeri parlamentare.
Culisele pactului Băsescu-Ponta
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Victor Ponta au semnat în 12 decembrie 2012 celebrul pact de coabitare care prevedea ca cei doi să nu se atace, să sprijine independenţa justiţiei, să continue linia pro-UE şi pro-NATO a României. Documentul împărţea atribuţiile celor doi: premierul nu se va amesteca în politica externă, de securitate, iar preşedintele nu se va implica în politica economică și socială. Surse implicate în negocieri au relatat la acea vreme că dacă Victor Ponta nu semna documentul intitulat „Acordul de colaborare instituțională”, Traian Băsescu nu l-ar fi nominalizat premier.