Scântei între Curtea Constituțională și DNA. Replici memorabile

Scântei între Curtea Constituțională și DNA. Replici memorabile

Direcția Națională Anticorupție răspunde, printr-un comunicat de presă, criticilor aduse de președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, care afirmase că DNA trebuie să aplice legea și deciziile CCR, nu să le comenteze.

Reacţia lui Valer Dorneanu vine după ce șeful DNA, Crin Bologa, a afirmat recent, la Interviurile Pres Hub, că dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu, în urma unei decizii a CCR, a făcut ca DNA să dea soluţii de clasare în aproape 800 de dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro, cauze care ar fi ajuns la judecată.

"Deşi apreciez calităţile profesionale, greutatea funcţiei, care cad pe umerii dumnealui, nu am înţeles care este misiunea dânsului. Misiunea dânsului este să-şi mobilizeze procurorii ca să-şi exercite în bune condiţiuni de performanţă (...) activitatea, cum îşi propune fiecare, sau altă misiune? Are o misiune de a califica activitatea Curţii Constituţionale? De a pune în discuţie deciziile Curţii Constituţionale? De a le comenta şi chiar de a contesta dispoziţii legale? Eu ştiu că deciziile noastre sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru dumnealui.

Eu ştiu, de asemenea, că această instituţie trebuie să aplice legea şi trebuie să aplice şi deciziile Curţii Constituţionale, după cum trebuie să aplice şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie, nu să le comenteze. Cu privire la prejudiciu, (...) eu l-aş întreba: cum o să clasifice acele pagube care vizau infracţiuni pentru care Înalta Curte a pronunţat achitarea? Unde o să treacă acele mari prejudicii, că e vorba de infracţiuni foarte grave, la ce categorie?", a declarat Dorneanu pentru Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat că sunt autorităţi care "au un obicei" de a redirecţiona critici, opinii negative despre activitatea unei instituţii către Curtea Constituţională, "care e mai lipsită de putere şi de influenţă".

"Nu sunt foarte îngrijorat, pentru că eu ştiu despre corpul procurorilor că reprezintă oameni profesionişti, de elită. (...) Am încredere în ei", a spus Valer Dorneanu.