Un editorial senzațional al lui Laurent Dandrieu în Le Figaro.

Înainte de orice, trebuie amintit ceea ce riscă să fie acoperit de vâltoarea mediatică: Woody Allen este un cineast uriaș, unul dintre cei mai importanți din ultimii cincizeci de ani.

Regizorul Stardust Memories sau al Trandafirului roșu din Cairo, al Match Point sau al lui Blue Jasmine este unul dintre cei mai formidabili creatori satirici ai modernității noastre târzii, ai nevrozelor sale, ai obsesiei sale paralizante de autoanaliză, ai abrutizării ei hedoniste, ai cultului vulgarității, ai modului în care ea calcă în picioare cu seninătate dreptul la inteligență, ai nivelării în jos a valorilor, ai materialismului găunos, ai modului în care sacrifică iubirea pentru sex și patimă.

Regizorul lui Annie Hall și al lui Hannah și surorile ei este și un minunat apologet al puterii pe care o are arta de a obloji rănile vieții, dar și – ceea ce în mod bizar epoca noastră obsedată de feminism nu pare să observe – unul dintre cei mai pasionați cântăreți ai Femeii, singura cale posibilă spre infinit și dovadă inefabilă și sublimă că creația nu este atât de ratată pe cât suntem tentați să credem în momentele de descurajare și deznădejde.

Observator amuzant și angoasat al haosului în care este adâncit omul modern de dorința sa de a nu se lăsa în voia lui Dumnezeu, așa cum acest agnostic a demonstrat magistral în Crime și Delicte, Woody Allen este un moralist cu atât mai crud și mai pertinent cu cât se flagelează pe sine prin intermediul epocii căreia îi aparține și îi împărtășește rătăcirile și viciile.

Căci, deși moralist, Woody Allen nu este mai puțin un păcătos, cu slăbiciunile și indemnitățile sale. Slăbiciuni și indemnități pe care maniheismul vremurilor noastre le-ar dori ocultate total, ca și cum omul ar fi suficient de monstruos pentru a ascunde artistul, încât să trebuiască să-l reducem la tăcere.

Filmele sale nu mai sunt difuzate în Statele Unite, studioul Amazon a rupt contractul cu cineastul și editura Hachette, care acceptase într-un final să-i publice memoriile, după ce un mare număr de editori americani au refuzat să-și asume acest risc, s-a răzgândit în fața protestelor unei părți dintre angajați și în special ale unuia dintre autorii săi vedetă, Ronan Farrow, „distrugătorul” lui Harvey Weinstein prin anchetele sale jurnalistice și aflat în război de mulți ani cu tatăl său, Woody Allen, al cărui singur copil biologic este.

Ce i se reproșează lui Woody Allen? Mai întâi, că a avut o relație sexuală cu o femeie cu 35 de ani mai tânără (cu care ulterior s-a căsătorit și care este și azi soția sa), în timp ce trăia cu mama adoptivă a acesteia, Mia Farrow.

Contrar a ceea ce scriu adesea ziariștii, puțin scrupuloși cu adevărul, Woody Allen s-a căsătorit cu fiica adoptivă a partenerei sale și nu cu propria sa fiică adoptivă, ceea ce ar fi fost nu doar imoral, ci și o ilegalitate flagrantă.

Este evident o conduită puțin lăudabilă, ba chiar respingătoare, dar nefiind ilegală și petrecându-se între persoane adulte, suntem îndreptățiți să considerăm că este o afacere care nu privește decât persoanele implicate. Chiar dacă aruncă asupra persoanei private Woody Allen o lumină puțin flatantă.

Dar acuzația cea mai gravă nu este aceasta. Ea a apărut în urma despărțirii cu năbădăi ce a urmat între Woody Allen și Mia Farrow.

Într-adevăr, în plină bătălie judiciară pentru custodia copiilor, în 1992, Mia Farrow l-a acuzat pe fostul său partener de atingeri sexuale asupra fiicei lor adoptive, Dylan, pe atunci în vârstă de 7 ani.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE