Scandalul TVR-Vacanța Mare. EXCLUSIV. Stelian Tănase: „TVR ar trebui închisă. Toată lumea ştie cu televiziunea”

Scandalul TVR-Vacanța Mare. EXCLUSIV. Stelian Tănase: „TVR ar trebui închisă. Toată lumea ştie cu televiziunea”

Fostul preşedinte şi director general al TVR, Stelian Tănase, a comentat pentru evz.ro scandalul Revelionului de la postul public, iar printre concluziile sale se numără şi cea referitoare la un moment zero de reabilitare a televiziunii naţionale.

„Nu am urmărit nicio secundă acest program de la TVR. Dar eu nu înţeleg un lucru, care e singura întrebare pe care o am despre asta. 20 de milioane… facebook e plin cu reacţii negative. Eu mă întreb dacă oamenii ăştia - unii elite intelectuale, evident - au urmărit Revelionul de la TVR? Eu cred că nu. Că nu suporţi… Dar întreb altceva? Când ai 140 de canale de televiziune, de ce stai să te uiţi pe TVR 1 sau pe orice alt canal care are un Revelion prost? Numai aşa, ca să te enervezi?

Libertatea înseamnă telecomandă acum. Şi te muţi pe Rai Due sau te muţi pe YouTube şi am văzut Oscar Peterson sau Tony Benett, chestii d-astea. Nu ştiu de ce enervează ei că li s-a dat acest program, când ai toată libertatea să închizi televizorul sau să treci pe alt program. Sau să vezi propriile tale filme dacă ai o colecţie de dvd-uri.”

Credeţi că programele de acest gen sunt potrivite pentru o televiziune publică? „Nu l-am văzut. Nu pot să mă pronunţ. Nu am văzut nici măcar o secundă. Nici genericul nu l-am văzut. Doar din ce am văzut pe Facebook a fost unul care făcea Garcea şi a mai fost nu ştiu cine… Nici Vacanţa Mare n-am văzut niciodată”, spune Stelian Tănase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doina Gradea deja aparţine trecutului

În ceea ce priveşte posibilitatea ca actuala conducere a TVR să fie schimbată în urma unui episod precum Revelionul realizat de Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu (n.r. – Vacanţa Mare), Stelian Tănase a precizat: „Nu ştiu, dar un lucru singur ştiu… Trebuia să meargă cu raportul (n.r. – raportul de activitate al TVR) şi anul trecut, şi în urmă cu doi ani, în aprilie la Parlament… Nu s-au dus pentru că PSD n-ar fi programat, dar asta trebuie să verificaţi.

Ce cred eu că se va întâmpla acum? Da, cred că vor fi schimbaţi pentru că este altă majoritatea parlamentară. Procedura este aşa: se depune raportul, raportul se respinge şi în momentul ăsta Consiliul de Administraţie (n.r. - CA) este demis. Se alege un nou Consiliu de Administraţie, pe baza noii majorităţi, fiecare cu numărul de voturi pe care îl are…

Se alege un nou Consiliu de Administraţie reflectând aceste proporţii şi se va alege un preşedinte care va fi probabil de la grupul care dă cei mai mulţi oameni în CA. Asta e procedura şi cred că ea se va întâmpla în aprilie, anul ăsta. Aşa stabileşte legea, în aprilie se depune raportul anual de activitate.

Şi cred că va fi schimbat, dacă mă puneţi să fac un pronostic… Datorită faptului că s-a schimbat majoritatea parlamentară - deci nu mai conduce PSD – va fi natural şi cu CA. Dar şi dacă erau foarte buni, se întâmpla asta… Mă înţelegeţi? Este o decizie politică în principal. Nimeni, niciodată nu citeşte rapoartele alea şi ei nu sunt lăsaţi în pace sau demişi în funcţie de rapoarte.

Este expresia raportului de forţe din Parlament, deci n-are nicio legătură una cu alta, cum crede lumea în general. Nu vor fi schimbaţi pentru ce s-a întâmplat la Revelion. Vor fi schimbaţi pentru că raportul de forţe în Parlament s-a schimbat şi majoritatea îşi impune Consiliul de Administraţie şi conducerea.

„TVR ar trebui închisă.”

Întrebat în ce context s-ar impune vreodată schimbarea conducerii unei televiziuni publice, fostul şef al TVR a spus: „Televiziunea ar trebui închisă după părerea mea. Felul în care funcţionează, datoriile istorice care s-au anulat prin faptul că a trecut la stat… Felul în care funcţionează încă de pe vremea comunismului… Cred că ar trebui pur şi simplu o televiziune care să reflecte secolul 21, cu o nouă legislaţie, cu o nouă viziune…

Sunt atâtea exemple chiar şi în ţările foste comuniste, cum ar fi Polonia, Cehia, care au schimbat în sensul în care vă spun eu acum şi au produs nişte televiziuni moderne, în pas cu vremea. Cred că asta ar trebui făcut. Noi suntem încă cu faţa la trecut în mult prea mare măsură. Şi mai este un lucru: trebuie să precizăm mai bine ce vrem de la o asemenea televiziune.

Vrem să concureze cu Pro TV, cu Antenele, cu Digi 24? La ce televiziune ne raportăm ca pretenţii? Trebuie să fim clari şi să conturăm o televiziune de acest sens. Eu aş face o televiziune în beneficiul public, cu multă cultură, cu istorie naţională, cu personalităţi româneşti care să nu ţină pur şi simplu cont de criteriile comerciale.

Adică nu mă pune pe mine să fac un Revelion din ăsta (n.r. – ca acela realizat de Vacanţa Mare pentru TVR) sau nu ştiu ce serial cum vedem pe la televiziunile comerciale. Televiziunea publică nu trebuie să aibă nimic din ce au televiziunile comerciale, care au marfa lor şi e foarte bine că există. Televiziunea publică trebuie să aibă o marfă specifică şi care ţine de binele public.

Dacă s-ar fi aflat la conducerea TVR, în locul Doinei Gradea, Stelian Tănase ar fi aprobat programul de Revelion pus în scenă de membrii grupului umoristic Vacanţa Mare? „Nu ştiu, că nu l-am văzut. Mă puneţi doar să mă iau după Facebook... N-am văzut o secundă, nici măcar genericul. Eu am dat pe YouTube, vă repet… Am și Netflix și HBO, și tot felul de d-astea…

Și am văzut concerte până m-am culcat, că m-am culcat destul de devreme. Şi aşa fac în fiecare Revelion. Nu sunt un chefliu şi nu rezist să stau până dimineaţa.”

Vacanţa Mare nu ar fi apărut la TVR

Ce le-ar fi spus Stelian Tănase dacă totuşi Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu ar fi ajuns în faţa lui pentru o discuţie despre programul de Revelion? „Că nu-i cunosc. Normal. Aş fi avut o reacţie normală, de om normal, ca să zic aşa…

Nu ştiu ce audienţă au avut (n.r. – TVR cu Revelionul pregătit de Vacanţa Mare) şi nici nu mă interesează. Nu ştiu ce să vă zic. Aş da o notă în condiţiile în care n-am examinat elevul. Cu banii este întotdeauna o mare problemă. Lumea se împătimeşte aşa, se pasionează… Că le-a dat prea mult, că le-a dat prea puţin… Nu ştiu, aici să ştiţi că dictează piaţa şi nu dorinţele unuia sau altuia.

Ce cred eu că trebuie să se întâmple, însă, este că CNA trebuie să investigheze serios nu atât partea editorială, că nu-i treaba lui… Dar să investigheze exact ce s-a întâmplat acolo. Dacă contractele s-au făcut corect, dacă programele au avut nivelul de calitate, dacă ţintele sau umorul pe care l-au practicat sunt ok… Asta, CNA trebuie să facă, este menirea lui, dar nu în sensul unei cenzuri, să nu înţelegeţi că eu asta spun…

Dar totuşi, ei se ocupă de calitatea programelor care se arată publicului. Fiind televiziune publică, e treaba lor să ne spună ce şi cum. Am înţeles că a ieşit deja un scandal – mă uit pe Facebook, eu n-am urmărit – şi că într-adevăr se va face o discuţie despre acest Revelion, care trebuie ţintit şi la TVR 1, TVR 2, TVR 3 nu doar pe ăsta, pentru că i-a căşunat cuiva că a criticat nu ştiu ce politică.

Dar, într-adevăr, CNA trebuie să fie mai aproape de programele astea şi să spună ce şi cum. Din păcate, aşa cum ştim, când ies scandaluri se mai întâmplă câte ceva, când nu ies «n-am văzut, n-am auzit nimic, niznaiul». Eu sper să se facă o discuţie şi mai sper să nu fie politizată. Ar fi o mare tâmpenie. Pur şi simplu pe criterii de calitate să se facă discuţia.

Să se vadă câţi bani s-au dat şi de ce, care au fost costurile reale de producţie. Unde s-a discutat… Am înţeles că a fost la o cârciumă a unuia dintre participanţi. Acolo s-a înregistrat. Lucrurile astea trebuie lămurite şi mai trebuie lămurit în ce măsură ele nu încalcă legea. Ar trebui văzut cum se plasează această cifră în raport cu media canalului pe tot anul.

Audienţă, da, dar nu cu orice preţ

„Dacă locul 5 (n.r. – audienţa înregistrată de TVR de Revelion) este peste ce obţine în medie sau este sub medie. Şi mai este ceva. Să zicem că faci audienţă. Faci, e bine, eşti tare, dar cu ce mijloace faci? Cu femei goale, cu înjurături? Sau o faci cu calitate? Că asta este o mare problemă. Nu cu orice mijloace trebuie să faci audienţă.

Mijloacele astea trebuie selectate cu mult echilibru. Dacă faci audienţă cu mijloace vulgare, cu prostii şi instigând… folosind un hate speech (n.r. – discurs al urii), atunci prefer să nu fac audienţă şi să se uite la mine mai puţină lume, dar fără să încalc nişte lucruri elementare care ţin de morală, de bun-simţ şi decenţă…

Nu mă interesează asemenea program (n.r. – a răspuns când a fost întrebat dacă se va uita, totuşi, din curiozitate, la Revelionul de la TVR). Nu sunt petrecăreţ. Nu le am pe astea cu programele astea pe care le au toate televiziunile, cu gagici, cu nunţi, cu muzici… Nu mă uit la asemenea programe. Cred că n-am văzut unul în 10 ani. Văd filme în general, filme documentare pe televiziuni.

Asta este zona în care eu mă distrez. Am văzut acum… Vă recomand să vă uitaţi pe Netflix un film care se numeşte Midway, bătălia marină din 1942 din Pacific. Este foarte bine făcut. Ca să înţelegeţi cam la ce mă uit eu. Asta e zona mea. Nu m-aţi nimerit cu programele de divertisment.

Iar dacă este să te uiţi la divertisment… Du-te, nene, şi vezi un concert cu o trupă barosană, cu un cântăreţ de first class (n.r. – de clasa întâi). Eu am văzut alaltăieri un concert cu Tony Benett. Este un cântăreţ de jazz care a fost rivalul lui Frank Sinatra şi al lui Bill Cosby pe piaţa americană. Trăieşte Tony Benett şi am văzut un concert cu el din ani 1980. Senzaţional! Ce-mi trebuie altceva? De ce să mă uit la nu ştiu cine?

Şi oricine putea să facă asta. Nu ştiu de unde această reacţie de parcă am avea numai o televiziune. Domne, acum sancţionăm cu telecomanda o televiziune care dă programe proaste. Ca şi partidele… Tăticu, faci prostii, eşti corupt, ţi-ai făcut un guvern de neamuri, şi de cumnaţi şi d-ăia, te-am ras la alegeri. Cam aşa cred că e mai decent.

Nu-mi place ce film dai la televizor? Am telecomanda, uite acum o ţin în mână şi am terminat cu tine! Şi e şi mai calm… Care e problema? Pe de altă parte nici nu-mi plac ăştia care ies în public şi moralizează, dau lecţii… Se pricep la toate. Nu-mi plac. Toată lumea e deşteaptă! Mai ales la televiziune, la fotbal şi la politică.  Toată lumea ştie cu fotbalul, toată lumea ştie cu televiziunea, toată lumea ştie cu politica. A ieşit un scandal poate pentru că nu aveam subiecte”, a mai spus Stelian Tănase pentru evz.ro.