În urma descinderilor efectuate la Primăria Sibiu, șefa Serviciului Gospodărire, Felicia Baba, a fost dusă de procurori la audieri. Felicia Baba a condus Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu în prima parte a acestui an, din postura de director interimar. Din mai, Felicia Baba a ocupat funcția de șef al Serviciului Gospodărire și Protecția Mediului, post ocupat în urma unui concurs.
Descinderea DNA la Primăria Sibiu a avut loc cu doar două zile înainte ca ploieștenii de la Coral Impex SRL să demareze o nouă acțiune de deratizare și dezinsecție în municipiul Sibiu. Firma SC Coral Impex SRL este ”abonată” la contractele pentru deratizare și dezinsecție în municipiul Sibiu din 2011, de când Primăria era condusă de Klaus Iohannis. Astfel, potrivit informațiilor publicate de primărie, cei de la Coral Impex SRL au fost plătiți pentru dezinsecție și deratizare în tot municipiul cu 104.000 de lei în 2011, cu 70.000 de lei în 2013 și cu 140.000 de lei, anul acesta (sumele sunt fără TVA). Un contract similar a fost semnat și pentru anul 2014, dar valoarea acestuia (apropiată de celelalte sume) nu a fost publicată de administrația locală. Toate aceste contracte au fost încheiate prin cumpărare directă.
Potrivit contractelor încheiate de Primăria Sibiu cu cei de la Coral Impex, aceștia din urmă erau obligate, anual, să efectueze acțiunea de dezinsecție și deratizare de două ori pe an. În acest an, prima acțiune a avut loc în iulie, iar cea de-a doua este programată în perioada 9 – 12 octombrie.