Scandalul „Legii pedofililor”. Ce a atacat, de fapt, Guvernul la CCR

Unele infracțiuni contra minorilor au fost lăsate prescriptibile în lege, ceea ce ar fi putut face ca unii pedofili să scape, și acesta a fost motivul pentru care Guvernul a atacat „Legea pedofililor” la Curtea Constituțională, spune ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

El a declarat că legea prin care sunt majorate pedepsele pentru agresorii sexuali de minori nu a fost atacată în ansamblul său la CCR, ci doar acele prevederi care ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele.

„Noi vrem categoric combaterea acestui fenomen cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea şi a crimei organizate. Dar, tocmai că pentru acest lucru îţi trebuie o lege care să stea în picioare pe termen lung, inclusiv testată prin excepţii ridicate de avocaţi în dosare la Curtea Constituţională. Este absurd să acuzi Guvernul că nu doreşte combaterea acestui flagel, pentru că în realitate doreşte o lege solidă”, a declarat Predoiu.

„Această lege, care nu a fost combătută de Guvern în ansamblul său, dimpotrivă, punctul de vedere al Guvernului a fost favorabil exprimat în Parlament, redactat de Ministerul Justiţiei, are, însă, un posibil viciu, până se pronunţă Curtea Constituţională, constând în faptul că în cadrul aceluiaşi set de infracţiuni cu privire libertatea şi integritatea vieţii sexuale, anumite infracţiuni au fost lăsate prescriptibile şi numai trei dintre ele au fost declarate, prin proiectul de lege, imprescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele prin ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate odată legea intrată în vigoare, ceea ce la rândul ei ar conduce indirect la o discriminare între victime, pentru că aceste victime ar trebui protejate în mod egal”, a mai spus ministrul Justiției la Realitatea Plus.

Cătălin Predoiu mai spune că scopul sesizării este de a avea „după două, trei săptămâni, o lună, când judecă Curtea Constituţională, un test”.

„Poate este acolo un viciu, poate nu este un viciu. Este mai grav dacă ne-am grăbi acum dintr-un exces de zel şi peste un an de zile, peste doi ani de zile am vedea cum anumite dosare se prăbuşesc odată cu legea”, a explicat ministrul Justiţiei.

El a precizat că sesizarea nu afectează în niciun fel dosarele aflate în curs. „Această lege, fiind mai dură decât legea în vigoare, cei care deja sunt inculpaţi pe aceste fapte beneficiază de legea penală mai favorabilă. Deci, nu afectăm cu nimic aceste dosare prin controlul pe care l-am cerut la Curtea Constituţională, dar securizăm pe termen lung o lege şi dosare importante. Asta este în spatele acestei voinţe de a testa legea la Curtea Constituţională”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Reamintim că, după apariția știrii privitoare la atacarea legii la CCR, a izbucnit un adevărat scandal, mai ales din partea inițiatorilor legii, care au acuzat Guvernul că nu dorește ca pedofilii să fie pedepsiți mai aspru.