Scandalul fraudării alegerilor la Sectorul 1. Noi imagini cu Dan Barna și soțul lui Clotilde Armand în sediul biroului electoral de circumscripție

Scandalul fraudării alegerilor la Sectorul 1. Noi imagini cu Dan Barna și soțul lui Clotilde Armand în sediul biroului electoral de circumscripție

Dan Barna, președintele USR, s-ar fi aflat în clădirea în care se numărau voturile pentru Primăria Sector 1, la alegerile locale, conform unui nou set de imagini apărute în spațiul public.

Informația a fost prezentată pe postul de televiziune România TV, care a difuzat noi imagini din cădirea în care a funcționat Biroul electoral Sectorul 1. În noile imagini, preluate de pe camerele de supraveghere, apare, din spate un bărbat care seamănă cu Dan Barna, liderul USR. De asemenea, pe holul filmat pot fi văzuți, la un moment dat, Clotilde Armand, actualul primar al Sectorului 1 și soțul acesteia.

Avocatul Mihai Drăgan, ce reprezintă interesele fostului primar, Dan Tudorache, susine că Dan Barna și soțul lui Clotilde Armand nu ar fi trebuit să se afle în clădirea cu pricina imediat după alegeri. El a comentat pentru România TV, noile imagini difuzate.

Dan Barna

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul susține, „fără dubiu” că reprezentanții USR au umblat în sacii cu buletinele de vot, iar acest lucru demonstrează că „suntem în situația unui vot fraudat”.

„Eu am cerut răspunsuri de pe 28 septembrie pentru că atunci au apărut primele probleme. Într-un fel au plecat procesele verbale din secții și în alt fel au ajuns la biroul electoral de circumscripții. După aceea, din întâmplare, am ajuns să punem mâna pe o serie de imagini care îi arătau pe cei din USR și nu mai am niciun dubiu când spun cei din USR, cum umblau la acei saci cu voturi și s-a constatat și de către Parchet că s-au rupt sigiliile.

Eu cred că niciun om din țara asta nu mai are vreun dubiu că suntem în situația unui vot fraudat. Eu sunt foarte dezamăgit de tot ceea ce înseamnă această anchetă. Nu i-a întrebat nimeni pe cei 3 ce căutau acolo. Este foarte grav. După un an o țară întreagă cere răspunsuri și nimeni nu le dă”, a declarat avocatul Mihai Drăgan pentru România TV.

Avocatul se arată nemulțumit de prelungirea anchetei SIIJ

Acesta s-a arătat nemulțumit pentru că procesul de renumărare a voturilor, dispus de procurorii SIIJ, durează de câteva luni. Mai mult, susține el, până la acest moment, nici unul dintre cei implicați în acest caz nu a fost audiat în anchetă. Aceasta deși scandalul de fraudă ar putea fi probat foarte simplu.

„Facem numărători care durează luni întregi din motive pe care le-am explicat, însă actorii principali nu au fost audiați. Trebuie să începem cu jandarmii care să fie întrebați cum au permis accesul acelor persoane în interior. Ați văzut și dumneavoastră la ce ore pătrundeau niște persoane care nu au niciun drept. Domnul Barna nu era candidat, 100% nu avea voie, nici soțul doamnei Armand”, a mai spus avocatul lui Dan Tudorache.

Mihai Drăgan a precizat că Dan Barna și soțul lui Clotilde Armand nu ar fi avut ce să caute în sediul Biroului electoral de circumscripție, iar aceasta din urmă nu ar fi trebuit să intre în camera în care se numărau voturile.

„Doamna Armand avea voie să fie în interiorul biroului electoral de circumscripție, pentru că era candidat, însă nu avea voie să fie în interiorul acelei camere în care se aflau voturile. Ați văzut și dumneavoastră imaginile că soțul dânsei a fost acolo. Mai mult decât atât, soțul doamnei Armand și domnul Barna nu erau pe nicio listă de la Sectorul 1, nu aveau ce să caute. Erau ca pe bulevard în interiorul biroului electoral de circumscripție“, a precizat avocatul Mihai Drăgan.