Scandalul din USR se extinde: Nicușor Dan și Mihai Goțiu confirmă că echipa Barna avantajează candidatul PLUS

Scandalul din USR se extinde: Nicușor Dan și Mihai Goțiu confirmă că echipa Barna avantajează candidatul PLUS

Scandalul din USR, declanșat de hotărârea Biroului Național de suspendare a procedurii interne de desemnare a candidaților pentru viitoarele alegerile locale, până la adoptarea unui document care să reglementeze aspectele legate de susținerea independenților, se extinde.

Nicușor Dan, candidat independent la Primăria Capitalei, a declarat că regretă ce se întâmplă în USR dar că, pe de altă parte, n-ar fi nevoie de reglementările propuse deoarece aceste aspecte ar fi fost clarificate de juriștii partidului:

„În privința a ceea ce a comunicat USR-ul, ei nu au vorbit de o schimbare de statut, ci de o interpretare, o clarificare a statutului, pe care să o facă Comitetul Politic (...). Pe chestiunea asta, în timpul acelei consultări a membrilor USR București, a existat o opinie semnată de opt juriști din USR, parlamentari juriști (...) și alți juriști care au lucrat de-a lungul timpului în USR și care toți au spus că Statutul permite susținerea unui independent”.

Nicușor Dan mediator în USR

Dan s-a oferit să medieze disputa din interiorul partidului pe care l-a înființat, provocată de candidatura sa, și să discute cu ambele părți implicate pentru a ajunge cât mai repede la un consens.  Cu atât mai mult cu cât se află în campanie pentru a-și promova candidatura pentru Primăria Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Îmi pare rău că s-a pornit această vâlvătaie internă într-un partid care acum este angrenat în niște alegeri prezidențiale. Dacă e ceva ce pot eu să fac, să dialoghez cu o parte sau cu alta, sunt gata să o fac. Eu sunt un independent care candidează, care a cerut sprijinul partidelor de Opoziție, inclusiv USR-ul, mi-ar fi plăcut să am o decizie în acest sens mai repede, dar o să-mi continui campania și o să continui să vorbesc despre proiectele pe care le am pentru București”, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a evitat să se pronunțe în legătură cu acuzațiile aduse echipei Barna care ar dori să-i blocheze candidatura dar a amintit și de o înțelegere cu succesorul său la conducerea USR care l-ar fi asigurat de susținere: „Eu nu pot să spun așa ceva. Eu pur și simplu sunt un independent care a cerut susținerea unui partid care funcționează pe principii democratice și care o să ia decizia asta sau nu prin organismele sale statutare”.

Goțiu: Barna greșește

În dispută a intervenit și senatorul Mihai Goțiu potrivit căruia, un regulament care să creeze cadrul menit să susțină candidați independenți la locale, propus de Biroul Național ar fi în avantajul lui Vlad Voiculescu, reprezentantul PLUS: „Dan Barna cred că face o greșeală majoră. E clar că decizia asta îl avantajează pe Vlad Voiculescu, nu știu dacă Dan Barna și-ar dori sau nu lucrul ăsta, dar consecințele și efectele sunt evidente, că îi creează un avantaj, în condițiile în care PLUS are un candidat desemnat. Practic, s-a stopat în acest moment, un proces care a început de peste o lună în filiala București, unde o largă majoritate de membri USR București s-au exprimat și au fost de acord cu înscrierea lui Nicușor Dan în alegerile interne, iar acum se stopează acest lucru”.

Candidatul PLUS ar fi în avantaj

Goțiu consideră că un candidat USR ar pleca cu un handicap în competiția care va avea loc la nivelul Alianței, între USR și PLUS, pentru desemnarea candidatului la Primăria Generală.

„Este clar că în condițiile în care Voiculescu este candidatul susținut de PLUS, are un avantaj față de un candidat al USR, nu doar Nicușor Dan, orice candidat care ar deveni oficial candidat doar după încheierea campaniei electorale. E un moment în care toată lumea este atentă la oferta electorală, lumea se uită ce oameni sunt susținuți de un partid de altul, nu vreau să zic nimic de Vlad Voiculescu, de PLUS, ei și-au desemnat, până la urmă, candidatul, dar pentru USR, să stopezi acum procedura de desemnare a candidatului, este o pierdere”, a subliniat senatorul USR.

Conducerea USR se va întruni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a adopta un regulament intern care va stabili un cadru normativ menit să permită formațiunii să susțină candidați independenți la alegeri. Reglementarea îl vizează în special pe Nicușor Dan care s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei. Decizia, adoptată la limită de BN, a provocat aprigi dispute în interiorul partidului, nemulțumiții spunând că se urmărește blocarea lui Nicușor Dan.

Vlad Voiculescu face apel la unitate

Fără a face referire directă la scandalul din USR, Vlad  Voiculescu, candidatul PLUS pentru Primăria Capitalei, face apel la unitate și responsabilitate. El atrage atenția că disensiunile din cele două partide aliate vor produce dezamăgire în rândul susținătorilor și simpatizanților. Voiculescu vorbește despre un calendar al obiectivelor politice pe care și le-a propus Alianța USR –PLUS, lăsând să se înțeleagă că prioritară este campania pentru alegerile prezidențiale, moțiunea de cenzură și nu stabilirea candidaților la locale.

„Un supraviețuitor de la Colectiv a scris acum câteva ore pe un grup intern: «Pășiți cu grijă, căci pășiți pe visurile mele». Cred că sunt cuvinte care ar trebui să ne intre bine în cap, tuturor. Nu cred că avem voie să uităm unde suntem și de unde am pornit, care sunt obiectivele noastre COMUNE în perioada imediat următoare, și care este misiunea generației noastre. Este totuși o diferență uriașă între oricare dintre noi și oricare dintre cei care au condus România (sau Bucureștiul) până astăzi. Uriașă. Pe 26 mai, peste 2 milioane de oameni ne-au împrumutat încrederea și speranțele lor. Speranțele astea ar trebui să le simțim cu toții pe umeri. De împărțit nu avem nimic, încrederea oamenilor ne-a fost doar împrumutată, nu e nimic trecut pe numele nostru. Vom reuși doar atâta vreme cât ne vom aminti lucrul ăsta, doar atât timp cât vom fi uniți și responsabili, nu divizați și pătimași. P.S. Apropo de unde suntem: Viorica Vasilica & friends tocmai au produs o gaură de peste 21 de miliarde de lei (deficitul bugetar a depășit 2% din PIB). Dezmățul continuă, la toate nivelurile. Fără legătură cu încrederea sau speranțele cuiva - altele decât ale lor“, a arătat Vlad Voiculescu.