X

Scandalul din Mall: Trei mandate de arestare

Autor: AdamPopescu / Data publicarii: 27-02-2009 15:02

Tribunalul Bucureşti a decis, astăzi, ca trei membri ai grupului implicat, sâmbătă, în altercaţia din centrul comercial, să fie arestaţi preveniv. Produrorii făcuseră recurs după ce, zilele trecute, judecătoria Sectorului 6 a decis că aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Astfel, Andrei Bădulă, Petre Bascu şi Marian Scarlat vor fi în arest pentru 29 de zile, anunţă Mediafax.

Cei trei sunt acuzaţi că au participat, împreună cu Eugen Preda, la altercaţia de la mall-ul din Militari. Acuzaţiile sunt de ultraj contra bunelor moravuri şi perturbarea liniştii publice.

Dacă se sustrag arestării, daţi în urmărire

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că, atunci când Poliţia va primi mandatele de arestare, acestea vor fi puse în aplicare. "În cazul în care cei trei se sustrag arestării, vor fi daţi în urmărire", a explicat acesta.

Andrei Bădulă Cristian, Marian Scarlat, Petre Pascu şi Eugen Preda au fost reţinuţi, sâmbătă seară, de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală, după ce ar fi provocat un scandal în mall-ul bucureştean Plaza România, intrând în conflict cu agenţi ai firmei de pază BGS. Ulterior, şi Andrei Udrea a fost reţinut în acest scandal.

Trei complete de judecată diferite ale Judecătoriei sectorului 6 au apreciat că nu se impune arestarea celor cinci presupuşi agresori.

Sportiv la Dinamo, implicat în scandal

Fost sportiv la Dinamo, Eugen Preda este liderul grupului implicat în bătaia de la centrul comercial. Acesta a fost reţinut de poliţişti, imediat după dispută, însă, a fost eliberat la două zile de la incident, fiind cercetat în stare de libertate.

De asemenea, Preda şi-a dat demisia din funcţia de subofiţer angajat la Clubul Sportiv Dinamo Braşov, subordonat Ministerului Administraţiei şi Internelor, în care era de şase ani.

CITIŢI ŞI:

Liberi să facă legea în Capitală