Scandalul de la Universitatea București a ajuns la final, un conferențiar a fost concediat

Scandalul de la Universitatea București a ajuns la final, un conferențiar a fost concediat

La Universitatea București s-a consumat o dispută în urma căreia un conferențiar a fost concediat.

Probleme la Universitatea București, acolo unde un conferențiar universitar a fost concediat. Și asta după ce persoana în cauză a fost acuzată că i-a umilit pe studenți. Este vorba despre Carmen Gabriela Vioreanu, cea care a fost audiată de conducerea instituției de învățământ. Explicații în acest caz au dat și studenții care s-au plâns de comportamentul inadecvat.

Explicațiile date de reprezentanții instituției de învățământ și concluziile trase după audierea celor două părți

Pe siteul Universității București au fost prezentate deciziile luate în privința acestui scandal.

„Ca urmare a investigațiilor Comisiei de disciplină, care a analizat sesizările primite de la mai mulți studenți și mărturiile studenților din cadrul audierilor, precum și documentele depuse de doamna Carmen Gabriela Vioreanu care a fost, la rândul ei, audiată și a asistat la declarațiile studenților, rezultă că doamna conferențiar universitar a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității din București.” Se precizează în comunicatul respectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conferențiar universitar, concedat de la Universitatea București. Studenții au acuzat comportamentul inadecvat

„Prin urmare, la propunerea Comisiei de analiză disciplinară și cu aprobarea Consiliului de Administrație, rectorul Universității din București, prof. univ. Marian Preda, a decis concedierea disciplinară a doamnei Carmen Gabriela Vioreanu.

Încadrată în funcția de conferențiar universitar la Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Decizia intră în vigoare începând cu data de 22.03.2021, în conformitate cu art. 312 alin (2) lit e) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale.

Universitatea din București regretă întreaga situație și rămâne angajată în protejarea și promovarea unor valori și principii umaniste care așază omul, demnitatea umană și împlinirea potențialului uman în centrul activităților sale de educație, formare și cercetare.” Au mai afirmat reprezentanții de la Universitatea București.