SCANDALUL BROȘURII GREȘITE. Bogdan Aurescu a demis-o din funcție pe Brândușa Predescu, purtătorul de cuvânt al MAE

Ministrul Afacerilor Externe a decis, ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză, în urma analizării modului în care s-a ajuns la „regretabilul incident” cu broșura dedicată împlinirii a 135 de ani de relații diplomatice dintre România și Germania.

Potrivit unui comunicat al MAE, remis EVZ,  purtătorul de cuvânt al instituției, Brândușa Predescu, şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german.

MAE reaminteşte că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti.

MAE reaminteşte, de asemenea, că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta.

Situaţia creată, complet regretabilă, nu a afectat conţinutul substanţial şi atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, şi nici fondul relaţiilor româno-germane, precizează Ministerul de Externe.

Pe de altă parte, incidentul a creat o situaţie delicată şi a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activităţii MAE, motiv pentru care ministrul Afacerilor Externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt, mai spune sursa citată..