Fratele președintelui Traian Băsescu a fost reţinut ieri de procurorii DNA, pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, zis ”Ambasador”, fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În schimbul banilor, el ar fi promis că va interveni pe lângă magistrați,ca Bercea Mondial să primească o pedeapsă mai mică sau să fie achitat în dosarul în care a fost arestat pentru că și-a înjunghiat nepotul.
Ieri, Mircea Băsescu a fost citat la DNA pentru audieri. Potrivit avocatului său, fratele președintelui nu a declarat nimic în fața procurorilor. Aseară a fost reținut pentru 24 de ore,urmând ca astăzi să fie adus în fața magistraților de la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tot pentru 24 de ore a fost reținut și Marian Căpățână, cel care ar fi intermediate suma de bani care ar fi ajuns la Mircea Băsescu.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu ar fi primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, Florin Anghel, zis ”Ambasador”, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
”La începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis şi suma de 350.000 de euro intermediarului, în acelaşi scop”,se arată în comunicatul DNA.
Intervalul în care denunţătorul i-ar fi remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de Bercea Mondial) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).
”Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel”, mai susțin anchetatorii.