Premierul Ludovic Orban l-a acuzat, referitor la trecerea tacită prin Parlament a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, pe președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu.
Primul-ministru îi impută faptul că nu a pus proiectul pe ordinea de zi pentru a fi respins, deși avea avizele negative de la comisii.
Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, iar Senatul a fost convocat în ședință, miercuri la ora 14.00, pentru a da un vot asupra acestui controversat proiect.
„Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD, în loc să facă conferinţă de presă în care să lanseze ameninţări şi acuzaţii la adresa mea, ar fi trebuit, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, să pună pe ordinea de zi a plenului acest proiect de act normativ pentru a fi respins, cu atât mai mult cu cât procedura era îndeplinită, exista un raport negativ privitor la acest proiect de lege, cu avizele negative din partea comisiilor avizatoare, şi nu exista niciun fel de impediment pentru a fi pus pe ordinea de zi şi pentru a fi respins.
Cu siguranţă, în camera decizională, PNL va vota împotriva acestui proiect de lege care excede cadrul constituţional şi atrag atenţia, repet, celor care conduc cele două camere să urmărească procesul legislativ şi să respecte toate procedurile pentru că, repet, acest act normativ a trecut prin adoptare tacită pentru că cei care conduc Camera Deputaţilor nu au pus pe ordinea de zi a plenului, în condiţiile în care au pus alte proiecte de acte normative pe ordinea de zi a plenului, care poate nu respectau poate regulile din Regulamentul Camerei Deputaţilor, trebuiau să pună pe ordinea de zi acest proiect pentru a fi respins de deputaţi”, a declarat într-o conferință de presă, miercuri, premierul și și liderul PNL, Ludovic Orban.