Alegerile din Costinești rămân în atenția Biroului Electoral Central. La finalul săptămânii trecute, BEC a respins cererea de anulare a scrutinului. Solicitarea a fost depusă de reprezentanții PSD și a vizat alegerile locale. În procesele verbale au fost descoperite mai multe persoane care și-au exprimat votul, fără a avea acest drept.
Costinești. Biroul Electoral Central ia în calcul anularea scrutinului
La Costinești, voturile au fost renumărate de mai multe ori. La finalul săptămânii trecute, Biroul Electoral Central a respins solicitarea legată de anularea scrutinului din 9 iunie.
În prezent, BEC revine asupra acestei situații, după ce pe lista suplimentară au fost identificate mai multe persoane care nu ar fi avut drept de vot. Printre aceștia s-ar fi numărat și cetățeni ucraineni.
Diferență mică între rezultatele obținute de candidați
Conform unor surse politice, pe lista suplimentară din Costinești ar fi votat un cetățean cu domiciliul în județul Dâmbovița. De asemenea, pe listele suplimentare ar fi fost votat și o persoană cu reședința în Municipiul Mangalia, care nu ar fi avut drept de vot la Costinești.
În plus, listele suplimentare ar cuprinde și o persoană cu domiciliul în Comarnic, precum și trei cetățeni ucraineni. Conform surselor, aceștia ar avea reședința în satul Schitu. Pe liste nu ar fi menționată și cetățenia, cu toate că formularul include o rubrică pentru această specificație.
Costinești. Solicitarea de anulare a alegerilor, analizată de BEC
Diferența dintre cei doi candidați pentru funcția de primar, unul de la PSD și celălalt de la PNL, este de doar un vot. La solicitarea Partidului Social Democrat, voturile au fost numărate de mai multe ori la Costinești.
„În cadrul BEC se repune în discuție subiectul Costinești. Conform ultimului PV de îndreptare eroare materială de astăzi 17.06.2024 al BECL Costinești, scorul pentru primar este 772 la 771, diferența de un vot. Potrivit listelor electorale suplimentare pentru locale, la poziția 24 a votat fără a avea dreptul cetățeanul ucrainean Anafiiva Edilia. Pe listele electorale suplimentare pentru europarlamentare, fără a avea drept de vot, cetățeanul ucrainean Anafiiva Edilia a votat, la poziția 42”, a precizat Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța, arată știripesurse.