Într-un moment în care se împlinesc o sută de ani de la puciul bolşevic care a schimbat în temniţă jumate din planetă, cauzând peste 100 de milioane de morţi, un fost deputat PRM – l-am numit pe Dragoş Dumitriu – găseşte de cuviinţă să solicite reabilitarea lui Nicolae Ceauşescu, pe motiv că dictatorul criminal a reprezentat... un „miracol” pentru România! Dumitriu şi-a exprimat această dorinţă arzătoare în cel mai recent „editorial” compus pentru site-ul revistei „România Mare” (condus de fiica lui Vadim Tudor, Lidia Tudor), portal dughinist care obişnuieşte să-i ridice veritabile osanale criminalei bolşevice Ana Pauker (deloc străină de abominabilul „Experiment” Piteşti), lui Vladimir Putin sau ambasadorului Federaţiei Ruse, Valeri Kuzmin, care susţine, într-un interviu acordat site-ului amintit, că Rusia nu a invadat Europa niciodată în istorie. Vă reamintim că, în România, regimul comunist a fost declarat regim genocidar.
EVZ vă prezintă cele mai scandaloase ode ridicate de Dragoş Dumitriu.
„Miracolul” lui Ceauşescu!
„Pentru că toată lumea ştie (...) că lui Ceauşescu, România îi datorează enorm, şi că „dictatorul, odiosul, sinistrul” a realizat un miracol economic şi socio-cultural. Sînt numiţi în fruntea unor instituţii bugetivore puţoi semidocţi şi amorali, cu singura misiune de a mai arunca o lopată de scîrnă pe amintirea lui Ceauşescu. Din fericire însă, amintirea lui Ceauşescu şi mai ales a faptelor României condusă de el – amintirea asta e un adevărat munte, căruia aceşti pigmei nici măcar nu-i pot vedea culmea din cauza staturii lor bicisnice.
Reabilitarea unui criminal!
Vadim Tudor şi cîţiva oameni de presă au insistat – unii pentru totala reabilitare a preşedintelui Ceauşescu şi repunerea în drepturi a familiei acestuia, cum a dorit Vadim – alţii, spirite justiţiare, chiar dacă de altă orientare politică, au făcut demersuri pentru dreptate, pentru reluarea procesului Ceauşescu într-o paradigmă corectă (...)
Rejudecarea procesului Ceauşescu
Iată că nepotul de frate al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, pe numele său tot Nicolae (Nicu) Ceauşescu, s-a decis să ceară în instanţă reanalizarea procesului care a dus la execuţia sumară a cuplului prezidenţial român în ziua de 25 decembrie 1989. Nicu Ceauşescu, numit de prieteni „Brinky”, este fiul fratelui cel mic al lui Nicolae Ceauşescu, Ion, fostul apreciat ministru al Agriculturii şi director al Comitetului de Stat al Planificării. Nicu, la fel ca tatăl său, este un om admirabil, iubit de toţi cei care-l cunosc, un exemplu de seriozitate, prietenie loială şi dezinteresată, modestie… plus un profesionist de prim rang în domeniul său, hipismul (...)
„Marile realizări” ale dictatorului
Cîţi dintre potentaţii României „democratice” ar trebui să plătească pentru marea nedreptate? Cu siguranţă mulţi: cei care au participat la simulacrul de proces, dar şi cei care au orchestrat politic sau cei care, profitînd de mizeriile aruncate asupra realizărilor epocii Ceauşescu, au creat sau au achiesat la un întreg program de distrugere a economiei şi a ţării… Din nou întreb: poate contesta cineva că, de 27 de ani, profitînd de simulacrul şi mincinosul proces, s-a profitat, condamnîndu-se TOATE realizările României lui Ceauşescu, practic, o sentinţă care a vizat întreaga ţară? Iată adevărata miză şi importanţă a rejudecării corecte a procesului lui Nicolae Ceauşescu!”, conchide fostul deputat Dragoş Dumitriu, apoteotic.