În teorie, parlamentarii muncesc în Ajunul Crăciunului. Doar în documentele oficiale, pentru că de fapt, bate vântul în instituțiile statului, în data de 24 decembrie.
Potrivit paginii oficiale a Camerei Deputaților, parlamentarii au o zi plină în Ajunul Crăciunului. Marți, 24 decembrie, au programată activitate în comisiile parlamentare, în intervalul 8.30 - 12.00, respectiv 13.00 - 18.00.
Astfel, potrivit programului comisiilor parlamentare, sunt programate comisia pentru învățământ, comisia pentru drepturile omului, comisia de industrii sau comisia pentru administrație publică de la Senat, informează Digi24.
Dar la o privire mai atentă, în documentele oficiale este totată activitatea în comisii ca „studiu individual", un obicei al parlamentarilor pentru a-și justifica activitatea - care de fapt, este o vacanță prelungită.
Parlamentarii, program „part-time"
Programul parlamentarilor se desfășoară de luni până miercuri, puțin peste prânz. Parlamentarii lucrează într-o săptămână în jur de 16 ore în plen, comisii și la grupurile parlamentare, în timp ce un angajat în administrație sau la privat lucrează în 3 zile cel puțin 24 de ore, iar într-o săptămână, 40 de ore.
„Indemnizația unui parlamentar este de peste 10 000 de lei net, la care se adaugă până la 2.000 de lei pentru funcțiile din Biroul Permanent. Aleșii mai primesc diurnă, bani pentru cazare și transport, dar și bani pentru acoperirea cheltuielilor pentru birourile parlamentare", notează sursa citată.