Scandalos. Cu cât costă mai mult internarea la stat decât la privat. Vezi ce face diferența

Scandalos. Cu cât costă mai mult internarea la stat decât la privat. Vezi ce face diferența

O noapte de spitalizare, pentru un bolnav internat la Spitalul Floreasca, într-un salon de 11 persoane costă 1.650 de lei, în jur de 350 de euro. În această sumă este inclusă doar cazarea, fără consultațiile și investigațiile medicale, medicamentele administrate și materialele sanitare ori mâncarea. Costurile hoteliere – cu cazarea pacienților – la stat sunt mult mai mari decât cele practicate în spitalele private. Diferența este dată de cheltuielile indirecte, foarte mari, pe care spitalele de stat le fac pentru a-și asigura funcționarea.

Un bărbat care a ajuns la Spitalul de Urgență Florească cu infarct cerebral a primit la externare, după șase zile de spitalizare, un decont conform căruia costurile de cazare se ridică la  aproape 10.000 de lei, mai exact 9.990 de lei.

În afară de cei 1.650 de lei pe zi, plătiți pentru cazare, bolnavul a mai beneficat de investigații de 542 de lei, medicamente în valoare de aproximativ 20 de lei și de analize medicale de 50 de lei. Hrana pacientului a mai costat 130 de lei, conform normei de hrană stabilită prin lege pentru pacienții internați în spitalele de stat.

Potrivit reprezentanților spitalului, citați de Digi 24, decontul primit de pacient la externare conține toate cheltuielile efectuate în legătură cu internarea sa și sunt stabilite de compartimentul de specialitate. În acestea sunt incluse cheltuielile cu utilitățile, salariile și mentenanța aparaturii medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase, a precizat că decontul are rol informativ, pentru ca pacientul să știe care au fost costurile realizate de sistemul de sănătate pentru serviciile medicale de care a beneficiat. Potrivit acesteia, normele legale stabilesc un tarif maximal pentru serviciile medicale oferite de un spital, iar mai apoi acesta este negociat între fiecare unitate medical și Casele de Asigurări de Sănătate. Pacientul nu plătește nimic dacă este asigurat.

Internarea la privat e mai ieftină