Scandal uriaș la Spitalul Floreasca. Și-a înțepat colegii cu bisturiul, ministerul a intervenit de urgență

Scandal uriaș la Spitalul Floreasca. Și-a înțepat colegii cu bisturiul, ministerul a intervenit de urgență

Ministrul Sănătății Victor Costache trimite Corpul de control la Spitalul Floreasca, unde a avut loc un incident deosebit de grav.

Mai mulți medici au făcut o sesizare la Ministerul Sănătății în care au reclamat că șeful secției de chirurgie Sorin Constantin Păun, într-un exces de furie, și-ar fi înțepat colegii cu bisturiul în timpul unei intervenții chirurgicale.

În plângerea lor, medicii implicați susțin că incidental a avut loc pe data de 6 martie, în timpul operației unei paciente care are hepatita C.

De asemenea, în sesizarea făcută la minister, medicii spun că există posibilitatea ca unul dintre medici să se fi contaminat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, ministrul Victor Costache a luat măsura de a trimite Corpul de control la Spitalul Floreasca pentru a cerceta în ce condiții a avut loc incidentul.

Doctorul Sorin Constantin Păun este soțul consilierei pe probleme de sănătate a președintelui Iohannis, potrivit antena3.ro