Evenimentul Zilei > International > Scandal uriaș la cel mai înalt nivel. Kristalina Georgieva, șefa FMI, acuzată de corupție
Scandal uriaș la cel mai înalt nivel. Kristalina Georgieva, șefa FMI, acuzată de corupție

Scandal uriaș la cel mai înalt nivel. Kristalina Georgieva, șefa FMI, acuzată de corupție

Acuzațiile aduse Kristalinei Georgieva, şefa FMI, pentru perioada când ocupa poziţia de director general al Fondului Monetar Internaţional sunt ultimele dintr-un şir de scandaluri care au afectat imaginea raportului „Doing Business” în ultimii ani.

Kristalina Georgieva riscă să vadă cum imaginea sa de fost președinte al Fondului Monetar Internaţional este subminată cu doar câteva săptămâni înainte de reuniunea anuală a instituţiei financiare, după ce a fost acuzată că a influențat un raport în favoarea Chinei în perioada în care a lucrat la Banca Mondială, transmite Bloomberg.

Mai precis, bulgăroaica, actual director FMI, este acuzată că ar fi falsificat cel puţin un raport al instituţiei în favoarea Chinei, în 2018, când Kristalina Georgieva era încă director la Banca Mondială.

Ancheta care dezvăluie informaţiile incomode a fost făcută la solicitarea comisiei de etică şi a presupus o muncă uriaşă în analizarea a peste 80 de mii de documente.

Georgieva, care ocupă funcţia de director FMI din 2019, neagă orice acuzaţie

Însă, pentru Kristalina Georgieva, 68 de ani, verificările ar putea fi doar la început. Trezoreria americană a anunţat că acuzaţiile care îi sunt aduse Kristalinei Georgieva sunt serioase şi că „analizează raportul”. SUA au drept de veto asupra deciziilor importante ale FMI şi Băncii Mondiale, iar parlamentarii republicani au putea utiliza acest subiect pentru a-şi relua criticile la adresa extinderii resurselor FMI sub conducerea lui Georgieva.

French Hill, membru al Camerei reprezentanţilor şi unul dintre cei mai acerbi critici ai deciziei FMI de a-şi majora resursele, a apreciat că raportul ridică serioase semne de întrebare cu privire la motivaţiile care au stat în spatele deciziilor Kristalinei Georgieva în mandatul său la Banca Mondială.

Dacă aceste acuzaţii se vor dovedi adevărate, boardul FMI ar trebui să evalueze rapid postul său la vârful instituţiei

Este declaraţia pe care a făcut-o French Hill, republican din statul Arkansas. De asemenea, French Hill a spus că va cere secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, să evalueze raportul şi să prezinte o opinie în faţa Congresului. Pieţele financiare şi decidenţii politici se bazează pe expertiza instituţiilor financiare multilaterale, iar această reputaţie este acum afectată, a spus French Hill.

Georgieva, primul director al FMI dintr-o piaţă emergentă, Bulgaria, a supervizat o expansiune istorică, de 650 miliarde de dolari, a rezervelor FMI în ideea de a ajuta statele membre să facă faţă consecinţelor pandemiei de Covid-19. Însă, parlamentarii republicani au criticat această măsură pe motiv că este o formă de recompensă pentru statele nedemocratice, printre care şi China.

Trezoreria SUA trebuie să evalueze acțiunile Kristalinei Georgieva

Andy Barr, un alt membru al Camerei reprezentanţilor, a dat publicităţii un comunicat în care apreciază că raportul Băncii Mondiale este „îngrijorător” şi a cerut Trezoreriei SUA să evalueze acţiunile Kristalinei Georgieva înainte de alocarea drepturilor speciale de tragere, având în vedere concluziile din raport. Asigurarea integrităţii FMI este esenţială, a spus Andy Barr, un republican din statul Kentucky.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii. Georgieva este a doua femeie numită în fruntea FMI, după actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, relatează Agerpres.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: