Scandal uriaș în Moldova! Procurorul general acuză președinția republicii și delegația UE de complot pentru demiterea sa

Scandal uriaș în Moldova! Procurorul general acuză președinția republicii și delegația UE de complot pentru demiterea sa

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susţine că este victima unei campanii de denigrare, campanie al cărei scopul ar fi demiterea sa din funcţie.

Stoianoglo a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat mai multe interceptări dintre fostul şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari şi persoane sus-puse.

Acuzații la adresa fostului șef al Delegaţiei UE din Moldova

Printre acestea se numără, potrivit procurorului general, fostul şef al Delegaţiei UE în Moldova, Peter Michalko, căruia Morari îi dădea frecvent raportul.

Alexandr Stoianoglo a prezentat şi mai multe discuţii dintre Viorel Morari şi Peter Michalko. De exemplu, Morari i-ar fi scris lui Michalko, care atunci era şeful Delegaţiei UE din Moldova, că urmează să aibă loc şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor pentru selectarea lui Alexandr Stoianoglo la funcţia de procuror general.

Ne puteți urmări și pe Google News

Morari l-a mai informat pe Michalko că un candidat la funcţia de procuror general a contestat actele comisiei de selecţie şi ale Consiliului Superior al Procurorilor la Judecătoria Râşcani şi la Curtea de Apel, iar solicitarea a fost respinsă de ambele instanţe. Peter Michalko i-ar fi mulţumit pentru informaţii şi i-ar fi spus că asta îi confirmă zvonurile.

Reporterii Publika au trimis o solicitare oficială instituției pentru a obţine un punct de vedere de la fostul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, dar nu au primit deocamdată niciun răspuns.

Apropiații Maiei Sandu îi dădeau "indicații" fostului şef al Procuraturii Anticorupţie

Acuzațiile lui Stoianoglo îi vizează, însă, și pe consilierii președintei Maia Sandu. Stoianoglo a publicat mai multe mesaje dintre Viorel Morari şi diverse persoane. Discuţiile ar fi avut loc în perioada în care se organiza concursul pentru funcţia de procuror general, dar şi după ce Stoianoglo a dispus mai multe controale la Procuratura Anticorupţie. Astfel, potrivit lui Stoianoglo, Viorel Morari discuta frecvent cu Vladimir Gavriliţa, pe atunci consilierul premierului Maia Sandu (devenită președinte). Gavriliţa i-ar fi scris lui Morari să-şi amâne un briefing pentru altă zi, pentru ca informaţiile pe care urma să le facă publice să aibă mai mult impact. Totodată, Stoianoglo susţine că, în 2019, când Vlad Filat a fost eliberat din închisoare înainte de termen, Viorel Morari i-a trimis lui Vladimir Gavriliţa o notă informativă în care îi explica cum să dea toată vina pe socialişti. Publika a solicitat o reacţie prin intermediul purtătorului de cuvânt al Maiei Sandu, Sorina Ştefârţă, dar nu a primit deocamdată un răspuns. "Cred că este de prisos să mai ghicim cine şi pentru ce l-a restabilit în septembrie 2019 pe Viorel Morari în funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie. Răspunsul iese la iveală pas cu pas", a conchis procurorul general citat de publika.md.