Scandal în serviciul de spionaj al lui Putin. Un fost agent FSB, condamnat pentru trădare

Scandal în serviciul de spionaj al lui Putin. Un fost agent FSB, condamnat pentru trădare Sursa foto: EVZ

Dmitri Dokuchayev, fost membru al FSB, va ispăși șase ani într-o închisoare de maximă securitate. Un scandal de amploare în istoria recentă a FSB

Dmitri Dokuchayev este ultimul din patru agenți care este condamnat pentru trădare, notează Moscow Times. Toți patru au fost arestați în Rusia, în decembrie 2016, la puțin timp după ce Washington a acuzat Moscova că a încercat să influențeze alegerile prezidențiale via piraterie informatică.

Tribunalul militar din districtul Moscova l-a condamnat pe Dokuchayev la șase ani de închisoare și l-a degradat militar după ce a fost declarat vinovat de trădare, informează și Interfax.

Superiorul lui Dokuchayev, Serghei Mihailov, fost ofițer FSB, și Ruslan Stoianov, expert în cybersecuritate, au fost condamnați la 22 și respectiv 14 ani pentru aceleași acuzații, în februarie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dmitri Dokychayev a primit o pedeapsă mai ușoară după ce ar fi acceptat să negocieze cu anchetatorii și să depună mărturie împotriva lui Mihailov. Mihailov i-a transmis documente secrete ale FSB lui Dokuchayev care le-a transmis mai departe lui Stoianov iar acesta la rândul lui le-a dat unui analist american în chestiuni de cybercriminalitate.

Acuzațiile de trădate sunt legate de scurgerile de informații în SUA cu privire la fondatorul rus al sistemului de plăți Chronoplay. Media rusă a raportat în 2017 că acest grup este suspectat că a furnizat autorităților americane informații cu privire la piratarea comitetului național al Partidului Democrat de către serviciile de informații militare rusești. Antreprenorul rus Georgi Fomchenkov, o altă presupusă legătură intre Mihailov și SUA, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru trădare în interesul american. Toate procesele au avut loc cu ușile închise.