SCANDAL în PSD. Aurelian Bădulescu a rămas fără sprijin politic din partea partidului. Care este motivu

La şedinţa Comitetul Executiv al PSD Bucureşti, care a avut loc miercuri, au fost discutate probleme organizatorice dar şi un subiect care a generat tensiuni în interiorul partidului, şi anume, tretragerea sprijinului politic a lui Aurelian Bădulescu. Acestuia i se reproşează atitudinea jignitoare şi comportamentul manifestat în şedinţele CGMB, dar şi în relaţie cu colegii de partid.

Despredespre retragerea sprijinului politic, Aurelian Bădulescu a afirmat că nu este de acord pentru că a muncit în acest partid, iar faptul că l-a numit „trompetă” pe Codrin Ştefănescu, secretarul general, nu ar trebui să conducă la asemenea măsură, potrivit cotidianul.ro

 

”Din 55 de delegați la acest simulacru, 50 au votat, cinci s-au abținut. Nu am fost primit în interiorul ședinței, ca să pot să mă apăr pentru că așa este legitim. Trebuie să-ți spui și tu argumentele tale, să le audă cei care deliberează ca în înțelepciunea lor să ia o hotărâre. Este chiar un dubiu văzând că cinci s-au abținut. Teama lor era că în fața acestor elemente de probă pe care le aduc, să se răstoarne această situație. În acest fel, domnul Mutu s-ar fi făcut de mirul lumii. De altfel, motivul pentru care dumnealui m-a propus pentru excludere este de mirul lumii. Dumnealui îmi reproșează că mi-am permis într-o emisiune, în anul 2018, să-l fac «trompetă» pe domnul Codrin Ștefănescu. Eu i-am spus că l-am făcut «trompetă» pentru că m-a făcut «golan». A spus că este o onoare să te facă «golan» domnul secretar general Codrin Ștefănescu, dar o rușine ca pe el să-l faci «trompetă».

După ce am câștigat alegerile alături de echipa PSD muncind, cum au muncit și alți colegi de-ai mei, am fost exclus pentru că mi-am permis să-l fac «trompetă» pe cel mai mare ideolog al social-democrației din România, Codrin Ștefănescu.

După ce am fost introdus în clubul puciștilor, alături de alți oameni politici care au fost excluși (…), am avut tot felul de discuții prin care mi s-au oferit tot felul de funcții, numai să nu o mai susțin în Consiliul General pe Gabriela Firea pentru că, înainte de a fi viceprimar, sunt consilier general. Mi s-au propus funcții de ministru sau secretar de stat”, a declarat Aurelian Bădulescu.

La şedinţa Comitetul Executiv al PSD Bucureşti, care a avut loc miercuri, au fost discutate probleme organizatorice dar şi un subiect care a generat tensiuni în interiorul partidului, şi anume, tretragerea sprijinului politic a lui Aurelian Bădulescu. Acestuia i se reproşează atitudinea jignitoare şi comportamentul manifestat în şedinţele CGMB, dar şi în relaţie cu colegii de partid.

În ceea ce priveşte ameninţările lui Bădulescu poptrivit cărora va face dezvăluiri, Gabriel Mutu a comentat: „Văd că în continuare în intervenţii telefonice transmite neadevăruri”. Cele mai mari şanse de a-l înlocui pe Bădulescu în funcţia de viceprimar le are consilierul general Radu Ţuţu. Surse din partid au declarat pentru News.ro că  pe lista scurtă de propuneri se află şi consilierii Marian Orlando Culea şi Ioana Neacşu. Radu Ţuţu, membru al PSD Sector 2, a fost prezent la alegerile locale drept responsabil cu Organizarea Regională şi Logistică. De profesie economist, a fost recomandat pentru a ocupa a doua poziţie pe lista de candidaţi la alegerile locale.