Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, într-o postare pe facebook, l-a tras de urechi pe președintele Klaus Iohannis care nu semnează propunerile pentru noii miniștri, inclusiv la MAI.
Cu ministru în funcție, lucrurile ar fi mers mai bine, crede Fifor, și în cazul anchetei fetiței ucise la Gura Șuții. Ca urmare a acestei postări, deputatul PNL Gigel Știrbu sare direct la gâtul pesedistului Fifor.
Vicepreședintele PNL a dat un comunicat de presă în care Mihai Fifor este numit ”un lacheu al tuturor președinților PSD”. Iată comunicatul liberalului.
”Fifor, servitor la PSD
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, delirând ieri într-o postare pe Facebook, îl acuză pe Președintele României, pe domnul Klaus Iohannis, de uciderea fetiței de 11 ani din Dâmbovița, susținând că, din cauza faptului că șeful statului nu l-a numit ministru de Interne, nu are cine ”să coordoneze lupta zilnică a polițiștilor cu criminalii și infractorii”.
Domnule Mihai-Viorel Fifor, cum de nu vă este rușine făcând parte din acest josnic PSD să puneți în cârca Președintelui României o asemenea tragedie?! Cum de aveți dvs. îndrăzneala să arătați cu degetul, să judecați sau să dați verdicte, când voi toți, PSD-iștii, ați adus acestei țări cea mai mare instabilitate guvernamentală postdecembristă? Ori aveți grave tulburări de memorie, ori sunteți de un cinism și o obrăznicie cum n-am mai întâlnit.
Ați schimbat peste 70 de miniștri în mai puțin de doi ani, v-ați demis propriile Guverne, ați schimbat 3 premieri, ați sprijinit infractorii când ați votat Legea recursului compensatoriu în urma căreia au fost eliberați mai repede din închisori peste 14.000 de deținuți, ați depopulat Ministerul Afacerilor Interne de cadre bine pregătite și profesioniste, scoțându-i la pensie la 40 de ani pentru a-i înlocui cu fel și fel de lipitori, atârnători de partid și oameni de nimic din Teleorman.
Domnule Mihai-Viorel Fifor, vi se pare că așa se poate guverna o țară?! În aceste condiții de codeală, incompetență și interese PSD, de vină este Președintele Klaus Iohannis?!
În opinia mea sunteți un lacheu al tuturor președinților PSD care s-a comportat ca un veritabil lăutar cât timp a fost la conducerea Ministerului de Interne. Ați pus la dispoziție bodyguard furnizat de Jandarmerie și mașină de teren pentru dl. Alexandru Cumpănașu, din banii contribuabililor români.
Blocați pe funcții și pe propriile interese sunteți voi, cei de la PSD, lipsiți de coerență în declarații, deci... în gândire. Chiar Viorica Dăncilă, șefa dvs., spunea zilele trecute întrebată fiind de un jurnalist, dacă Guvernul este blocat, d-na premier a răspuns că atâta timp cât se țin ședințele de Guvern, Guvernul funcţionează.
Mihai-Viorel Fifor, sunteți pur și simplu o nimicnicie a politicii românești! Dar ce mă mir?! Așa stăpâni, așa servitori...”.