Ca urmare a hotărârii Comisiei, rectorul Mircea Dumitru a sesizat CNATDCU cu privire la plagiat și a cerut retragerea titlului de doctor în Filosofie al lui Ioan Vulpescu. „În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%”, se arată în decizia publicată de Comisia de Etică.

Comisia de Etică a Universității din București a decis pe 27 mai 2019 că “acuzația de plagiat în teza de doctorat ‘Etica între teologie și Filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”, elaborată de domnul Ioan Vulpescu, se susține“.

„În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%“, spun profesorii din Comisie.

În hotărâre se arată că, “în marea lor majoritate, preluările nemarcate cu semnele citării corespund ad litteram cu sursele identificate (…); în câteva cazuri, pagini (aproape) întregi din teză sunt plagiate, de exemplu. p. 59, 80, 103, 119, 141, 158, 185“. ” Cu o singură excepție (…), sursele din care s-a plagiat nu figurează în bibliografia tezei de doctorat“, spune Comisia de Etică.

Ca urmare a hotărârii Comisiei, rectorul Mircea Dumitru a sesizat CNATDCU cu privire la plagiat și a cerut retragerea titlului de doctor. “În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%”, se arată în decizia publicată de Comisia de Etică.

Comisia de Etică a Universității din București a decis pe 27 mai 2019 că “acuzația de plagiat în teza de doctorat ‘Etica între teologie și Filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”, elaborată de domnul Ioan Vulpescu, se susține“.

„În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%“, spun profesorii din Comisie.

În hotărâre se arată că, “în marea lor majoritate, preluările nemarcate cu semnele citării corespund ad litteram cu sursele identificate (…); în câteva cazuri, pagini (aproape) întregi din teză sunt plagiate, de exemplu. p. 59, 80, 103, 119, 141, 158, 185“. ” Cu o singură excepție (…), sursele din care s-a plagiat nu figurează în bibliografia tezei de doctorat“, spune Comisia de Etică.

Decizia integrală a Comisiei de Etică a Universității din București

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste “de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum Regielive”.

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste „de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive””.

Te-ar putea interesa și: