SCANDAL. Reprezentanții sindicatelor din penitenciare îl ACUZĂ pe Toader că este într-un „flagrant delict de ipocrizie”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a publicat marți, pe Facebook, salariile pe care angajații din penitenciare ar urma să le aibă în 2022, cel mai mic salariu fiind de 3.600 lei. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor susține că ministrul Justiției că este într-un „flagrant delict de ipocrizie”.

Ministrul Justiției a publicat salariile angajaţilor din penitenciare în contextul în care sindicaliştii au anunţat că intenţionează să picheteze Ministerul Justiţiei deoarece, potrivit acestora, nu este aplicată legea cadru a salarizării unitare, fără discriminări.

„O simplă informare privind salarizarea din ANP dar să nu facem comparaţie cu drepturile salariale şi sporurile celor ce nu le au!”, a scris ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook, conform mediafax.ro

„Ministrul Justiției postează pe Facebook o serie de posibile salarii si drepturi de natura salariala pe care personalul din penitenciare le-ar putea avea in 2022, dacă acestea n-ar fi înghețate prin ordonanțe de urgență precum recentul OUG 114/2018. Ceea ce are legătură directă cu una dintre revendicările angajaților nemulțumiți.

De ce? Pentru că astăzi, în 2019, situația este fundamental diferită, agenții de penitenciare, de exemplu, corp profesional dominant în penitenciare, primesc un salariu de bază la nivelul salariul minim pe economie, iar sporurile și majorările la care face referire ministrul se aplică pe bază de pontaj și în funcție de condițiile efective de lucru.

Sporurile în penitenciare, condiționat de expunerea la riscuri

De exemplu, pentru angajații penitenciarelor care lucrează noaptea, se acordă spor de noapte, ca pentru toți angajații din România. Pentru cei care fac ore suplimentare, acestea se plătesc, din martie 2018 și doar în urma unor proteste de stradă. Restanta de peste 1 milion de ore suplimentare, din anii trecuți, rămâne neplătită. Cei care lucrează cu deținuți bolnavi de HIV-SIDA primesc, pe o perioada limitată de timp, sporul corespunzător, dacă sunt în contact direct cu deținuții bolnavi.

Sporurile pentru condiții de risc și efort suplimentar se aplică tuturor categoriilor profesionale nu doar personalului din penitenciare, iar beneficii precum: asistența medicală pentru care angajații din penitenciare cotizează, locuințe de serviciu - care nu s-au mai acordat în ultimii 10 ani ori decontarea cheltuielilor de transport pentru agenții și ofițerii detașați ori mutați, în interes de serviciu, în alte localități decât cele de domiciliu, nu au nimic ieșit din comun.

Ipocrizia demersului ministerial este însă remarcabilă. Ministrul Tudorel Toader încasează la momentul actual de la Stat peste 57.000 de lei sub formă de salarii, pensii și alte beneficii; echivalentul salariului a 22 de agenți de penitenciare cu experiență, care lucrează cu deținuți în condiții improprii și de risc pentru viață și sănătate.

Diferența este că pentru 57.000 de lei ministrul Toader 'se luptă' pentru bunăstarea și eliberarea infractorilor, iar cei 22 de agenți de penitenciare, care împreună valorează salarial căt un sinecurist de partid, protejează în fiecare zi comunitatea de criminali, tâlhari, violatori și hoți.”, s-a transmis în comunicatul de presă FSANP.