Un scandal monstru a izbucnit în platoul emisiunii B1TV moderată de Radu Buzăianu. Un deputat PNL și un senator PSD s-au certat în momentul în care liberalul a spus că PSD și ALDE au avut grijă în ultimii aproape trei ani să legifereze numai în interesul infractorilor. La final, senatorul PSD a părăsit emisiunea.
Iată dialogul de la care s-a declanșat scânteia.
Florin Roman (PNL): „În 20 decembrie, când le-am arătat celor din PSD poza cu acea tânără hâlhărită în scara unui bloc din Alba Iulia, mulți dintre ei râdeau. Le-am spus ”oameni buni, nu râdeți că ați scăpat hățurile din mână!”. Am chemat-o pe Carmen Dan la Ora Guvernului și i-am spus ”vedeți că ați scăpat lucrurile de sub control, că ați dat drumul la 21.000 de deținuți din care 8.000 de infractori pericouloși și ați scăpat hățurile”. Ni s-a spus ”sunteți panicați, doar criticați”. Am depus proiect de lege: dacă ai omorât un polițist, faci pușcărie pe viață. Pe americani i-a civilizat în primul rând legea. Atât timp cât legile sunt permisive, cât Dincă scapă pe actuala legislație cu 8 ani de pușcărie... Oamenii ăștia nu mai au frică și atunci omoară, dau în cap...”
Florian Bodog (PSD): „În imagini era vorba de un pădurar, nu de un infractor eliberat din pușcărie. Trebuie să ne fie frică de ce se întâmplă, că PNL a declarat...”
Florin Roman (PNL): „Votați înăsprirea legilor, că sunteși doar de partea hoților, a criminalilor, a violatorilor și a tâlharilor, sunteți complici cu ăștia, mai aveți tupeul să vorbiți de lege. Sunteți complici cu criminalii, tâlharii și violatorii, că le-ați dat doar lor drepturi. N-ați făcut decât să dați drepturi infractorilor, atât!”
Florian Bodog (PSD): „Vă rog să vă controlați!”
Florin Roman (PNL): „Vă rog să nu mai mințiți!”
Florian Bodog, ridicându-se: „Eu nu pot să stau, nu pot să stau....”
Florin Roman, în timp ce Bodog iese din platou: „La revedere! S-a făcut loc în pușcărie! Mergeți după ei!”.