Scandal monstru la Interne. Marcel Vela dă cărţile pe faţă. „Este o nevoie acută de a eficientiza MAI”

Scandal monstru la Interne. Marcel Vela dă cărţile pe faţă. „Este o nevoie acută de a eficientiza MAI”

După ce ministrul Ministerului Afacerilor Interne(MAI), Marcel Vela a anunţat că va demara un mare proces de reorganizare în cadrul instituţiei, mai multe sindicate s-au declarat nemulţumite de asemenea măsuri.

În acest context, Marcel Vela a afirmat, duminică seară, că nu renunță la eficientizarea MAI, dar că se va întâlni săptămâna viitoare cu sindicatele.

„Mă refer nu numai la Poliţie, ci este vorba şi de Jandarmerie, de Aviaţie, de Situaţii de Urgenţă, de Agenţia Antidrog, de alte departamente. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru a fi transparenţă, democraţie, vineri au transmis o circulară şi către inspectorate, dar pentru a le cere un punct de vedere până luni. La nivelul ministerului, negocierile sau solicitarea unor păreri pertinente din partea sindicatelor - toate aceste întâlniri vor avea loc săptămâna viitoare", a declarat Marcel Vela.

De asemenea, ministrul MAI a mai spus că în urma unui audit, a constatat că la Jandarmerie „se suprapun sarcini".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am constatat că este o nevoie acută de a regândi, a veni cu propuneri, a eficientiza Ministerul Afacerilor Interne. Am generat o discuţie cu toate structurile pentru a găsi cele mai bune formule", a afirmat ministrul.

Totodată, acesta a arătat că acea restructurare la nivelul ministerului nu include concedieri, ci „este vorba strict de managementul instituţiei, care ţine de managerii din minister".

„De marţi până joi facem o discuţie cu toate părţile implicate, astfel încât săptămâna viitoare să avem o părere unitară cu privire la această restructurare şi eficientizare", a explicat Vela.

El a vorbit şi despre eventualitatea de a grupa, în anumite domenii, mai multe judeţe sub o singură structură.

„Trebuie să recunoaştem - România în prezent este încă organizată după reforma administrativă făcută de Ceauşescu în 1968, cu multe judeţe, cu multe structuri, iar eu îmi doresc o eficientizare a managementului operaţional, a comunicării şi la Jandarmerie chiar cred că ar fi o variantă bună să se organizeze sub formă regională - mai multe judeţe sub o singură structură", a afirmat Marcel Vela, potrivit agerpres.ro