În 2019, interpreta de muzică populară voia să își dea sora în urmărire internațională pentru a recupera o sumă importantă.

Inițial, ea ceruse daune de sute de mii de euro, dar judecătorii au stabilit o sumă de 10.000 de euro.

Pentru că Ecaterina, sora Laurei Lavric, locuiește în Canada, nu a putut fi executată silit, astfel că artista de muzică populară a apelat la un avocat și a cerut sa se facă toate demersurile necesare ca sora sa să îi plătească datoria.

„Am iertat, dar n-am uitat. Și în viața mea nu îmi mai trebuie pentru că este un om periculos.

Să faci așa, să ștergi pe jos cu sora ta și apoi să cauți iertare, nu se face așa ceva. Sunt lucruri care se pot ierta și care nu se pot ierta.

Mi-a terfelit atâția ani de muncă și vorbele grele pe care a putut să le spună. Cum să inventezi și să spui așa ceva?

Am suferit un șoc și m-am trezit cu pete albe pe față atunci când am văzut ce spunea la televizor”, declara nu demult Laura Lavric pentru Antena Stars.

Episodul care a făcut imposibilă orice reconciliere Laura Lavric a fost acuzată de sora sa că la începutul anilor 1990, când cânta într-un restaurant din New York, întreținea relații sexuale în schimbul banilor şi bijuterilor.

A urmat un proces pentru calomnie, iar în cele din urmă a câștigat artista.

Foto Laura Lavric