Scandal la vamă! Românii întorşi din Italia refuză să intre în carantină: „Eu fug de aici”

Scandal la vamă! Românii întorşi din Italia refuză să intre în carantină: „Eu fug de aici”

Panica generată de răspândirea noului coronavirus se amplifică pe zi ce trece, mai ales în condițiile în care mulți români se întorc din Italia.

Mai mulți români din Italia se întorc în țară de teama coronavirusului, iar din vămi sunt trimiși direct în carantină, lucru care nu îi încântă pe unii dintre ei, care se iau la ceartă cu polițiștii.

A fost și cazul a cinci şoferi de camion care s-au întors din Italia, cu un microbuz, prin vama de la Cenad, de unde au fost imediat escortaţi de către poliţişti şi jandarmi pe un traseu lung, pe care l-au descries ca fiind un adevărat calvar.

Șoferii sperau că vor putea să stea în carantină în județele de unde provin, până într-un final, când autorităţile i-au convins să rămână izolaţi într-un centru din Prahova.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu nu rămân aici! Eu fug de aici! Crede-mă, eu nu rămân aicea! Păi dacă mie mi-a zis, te duc la Brăila! Eu fug, nu rămân aicea! De ce m-a mințit?! Păi eu am fost corect, că nu fug pe autovie! Am condus 40 de ore într-una! Am două zile de când nu mănânc nimic”, a spus șoferul microbuzului către un polițist.

„Am trecut așa, Italia, Franța, Austria, Slovenia, nimeni nu ne-a întrebat! Când am ajuns în România, ne-a clacat! Pac! Cu mascații! Nu îți explic cum ne-au tratat”.

„Ne-a plimbat în toată țara, în bătaie de joc. Nu am mâncat decât un sandviș, tot suntem plimbați. Am venit pe partea Olteniei de am ajuns la București. De acolo până aici nu se știe soarta noastră”, au spus ceilalți șoferi, informează Ştirile Pro Tv.