Un deținut a înjurat judecătoarea, iar un martor a dezvăluit că Sorin Ovidiu Vîntu s-a folosit de el, într-un plan diabolic, pentru a-l încarcera pe fostul boxer Rudel Obreja.
Fostul mogul media, Sorin Ovidiu Vîntu, nu s-a prezentat ieri la Tribunalul București, deoarece este netransportabil. El este internat în spitalul Penitenciarului Rahova, potrivit unei adeverințe medicale prezentată de avocații acestuia. În schimb, a venit Rudel Obreja și a fost audiat un martor. Mihai Dobre a fost pentru trei luni coleg de celulă cu Vîntu, la Jilava, și a dezvăluit că magnatul media s-ar fi folosit de el, într-un plan diabolic, pentru a-l încarcera pe fostul boxer: „Mi-a trimis mașină cu șofer când am ieșit din penitenciar și, după eliberare, am fost de mai multe ori la el acasă pentru a pune la cale diverse afaceri”. Dobre a stat la închisoare doi ani și jumătate, fiind condamnat pentru că a emis cecuri false. Acum, se consideră victima lui Vîntu. „Prima întrebare care mi-a pus-o când am intrat în cameră a fost ce grad am avut înainte. Eu i-am făcut cunoștință lui Vîntu cu Rudel Obreja”, a continuat Dobre.
Nervi în boxă
Cu puțin timp înainte de începerea procesului lui Rudel Obreja, un deținut din boxă a provocat scandal în sală. Supărat că un „mascat” îi obtura vederea către rudele aflate în sală, condamnatul a început să strige la polițist. Imediat, judecătoarea a cerut ca scandalagiul să fie scos din boxă. „Nu mă duc nicăieri. Vreau să fiu luat pe sus!”, a
„Golănașul” l-a pârât pe Obreja
Următorul termen a fost stabilit pentru 5 noiembrie, când va fi audiat Sorin Ovidiu Vîntu. În acest caz, fostul mogul l-a denunțat pe Rudel Obreja la DNA după ce fostul boxer i-ar fi cerut un milion de euro pentru a scăpa de o condamnare într-un dosar de șantaj.