La repartiția absolvenților Școlii de Poliție din Cluj Napoca s-a iscat un imens scandal care a avut la bază o capcană întinsă de conducerea școlii.
Studenții cu note mari au aflat că sunt distribuiți la Direcția Poliție Transporturi și trebuie să patruleze pe trenuri, în timp ce alții, care au luat note mult mai mici, au prins posturi la Posturile de Poliție din localitățile de domiciliu sau din apropiere.
Șmecheria care a dus la izbucnirea scandalului a fost bine gândită de către conducerea Poliției Române și a Școlii de Poliție. În urmă cu câteva săptămâni, studenților li s-a spus că cine vrea să obțină o medie mai mare mare, la final de an școlar, poate să urmeze cursul de Poliție Transporturi. Potrivit unor informații interne, 25 de studenți din cei 130 au optat pentru acest curs, fărăț să știe de capcana care le-a fost întinsă.
Repartizare la Cuca Măcăi
Vineri, 14 iulie 2017, a avut loc la Școala de Poliție din Cluj repartiția viitorilor polițiștilor pe posturi. După ce comisia a intrat amfiteatrul Școlii de Poliție, absolvenții au fost informați că cine a urmat cursul de Poliție Transporturi, nu mai poate fi repartizat la Poliția de Ordine Publică ci doar la această unitate de poliție care deservește calea ferată, porturile și aeroporturile. Așa se face că un elev care a absolvit Școala de Poliție cu nota 9.50 a prins un post mai slab, să zicem la Pașcani, deși el este din Sălaj, decât un elev care a absolvit școala cu nota 8.33.
Scandalul a degenrat rapid cu amenințări din partea viitorilor polițiști. Potrivit unor surse interne, acestora li s-a spus că dacă sunt nemulțumiți să depună contestație, act care va rămâne la dosar. ”Pe cei cu cursul TF nu i-au lăsat să intre în sală când s-a deschis videoconferința cu Școala de Poliție de la Slatina, pentru repartizare. Au spus că ei sunt la TF, 25 absolvenți, și au rămas masca Cum adică la TF???!!! Dar noi am aplicat pentru ordine publică și asta am făcut doi ani. Cursul de transporturi era optional. Cei 25, toți au medii mari, peste nota nouă, majoritatea. Unii au spus, facem contestație, directorul Școlii le-a explicat: băi copii nu faceți că rămâne la dosar și nu e bine pentru voi”, spune un binevoitor.