SCANDAL la NIVEL ÎNALT în JUSTIȚIE. OUG lui TUDOREL, criticată EXTREM DE DUR

Forumul Judecătorilor din România critică proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea legilor justiției, menționând că nu sunt puse în acord recomandările forurilor internaționale, precum GRECO și Comisia de la Veneția, „continuând să fie puse în pericol stabilitatea și independența sistemului judiciar și, pe cale de consecință, însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei”.

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, independența DNA este „iluzorie” în mcontextul în care revocarea procurorilor șefi ai acestei unități de parchet rămâne la discreția Ministrului Justiției.

 

„Astfel, conform Avizului Comisiei de la Veneția din 13 iulie 2018, puterea legislativă și puterea executivă din România au obligația de a regândi imediat sistemul de numire/revocare al procurorilor în funcții de conducere la nivel înalt, în vederea asigurării condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului unor autorități, cum sunt

Președintele și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în măsură să contrabalanseze influența Ministrului Justiției. De asemenea, Comisia de la Veneția a sugerat că, în contextul reformei ample a magistraturii ce se dorește a fi realizată, principiul independenței să fie adăugat listei principiilor care guvernează activitatea procurorilor. În plus, potrivit Anexei IX la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană,

România s-a obligat să asigure independența efectivă a Direcției Naționale Anticorupție, însă, prin modificările aduse, această independența este iluzorie atât timp cât revocarea procurorilor șefi ai acestei unități de parchet rămâne la discreția Ministrului Justiției”, transmite Forumul Judecătorilor din România.

Asociația subliniază că și după adoptarea OUG ministrul Justiției va avea „un cvasi-monopol” în numirea și revocarea procurorilor-șefi.

„Apreciem că și după adoptarea Ordonanței de Urgență în formă vehiculată public Ministrul Justiției continuă să aibă un cvasi-monopol în ceea ce privește numirea/revocarea procurorilor cu funcții de conducere la nivelul D.N.A, D.I.I.C.O.T. și a Parchetului General, având în vedere că Președintele României nu se poate opune decât o singură dată ceea ce înseamnă că, după exercitarea acestui drept de veto, va fi obligat să desemneze/revoce pe procurorul-șef dorit/nedorit de executiv, funcția prezidențială fiind golită de orice conținut și nemaiputând contrabalansa eventualele excese ale politicului. Totodată, observăm că nici legea nr. 303/2004 cu modificările aduse prin Legea nr. 242/2018, nici Ordonanță de Urgență propusă nu prevede că avizul secției de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii necesar atât la numirea, cât și la revocarea procurorilor șefi să fie unul conform, acesta putând deveni doar un act pur formal, astfel încât există riscul că Ministrul Justiției să numească în funcții de conducere persoane agreate de puterea politică sau să revoce din aceste funcții persoanele care nu pot fi controlate politic. Or, o asemenea libertate lăsată factorului politic înseamnă periclitarea în mod grav a independenței sistemului judiciar”, mai menționează sursă citată.